Teleormanul, sub zodia sărăciei – Comuna Necşeşti, cea mai săracă din ţară

După 23 de ani de „democraţie originală” şi la şase ani şi jumătate de la intrarea în Uniunea Europeană, România rămâne, alături de Bulgaria, ţara cu cele mai înalte niveluri de sărăcie din UE, iar în ceea ce priveşte dotările edilitare şi gospodăreşti, ţara noastră se compară mai degrabă cu ţările din Cornul Africii.
De altfel, lipsa infrastructurii (de transport, reţele de apă şi canalizare etc) şi a locurilor de muncă reprezintă principalele cauze ale subdezvoltării, în general, şi a sudului ţării, în special. La acestea se adaugă dezindustrializarea, fărâmiţarea terenurilor agricole, dotarea tehnică necorespunzătoare, o forţă de muncă îmbătrânită şi necalificată pentru o agricultură modernă şi eficientă.
În raportul făcut public de Consiliul Consultativ pentru Regionalizare „Disparităţi şi fluxuri în fundamentarea social-economică a regionalizării administrative a României” sunt prezentate date care relevă faptul că polul sărăciei s-a mutat din zona Moldovei în sudul ţării. Dacă în zona Moldovei, doar judeţele Botoşani şi Vaslui mai fac parte dintre judeţele sărace, în zona de sud a ţării regăsim 6 judeţe care intră în această categorie. Este vorba de Mehedinţi, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Ialomiţa.
Teleormanul face o notă aparte în acest raport. Pe de o parte ocupă un loc de frunte în topul sărăciei, iar pe de alta, în judeţul nostru se află şi o localitate considerată a fi cea mai săracă din ţară, comuna Necşeşti, unde din cei peste 1500 de locuitori, aproape o mie (962) sunt pensionari care primesc în medie circa 300 de lei lunar.
În rest, veniturile le reprezintă bruma de produse pe care le adună din grădini şi de pe peticele de pământ risipite în jurul satului. Cei care şi-au arendat pământul au un venit sigur de circa 400 de lei pe an, şi dacă mai au şi o pensie în casă sunt mulţumiţi că au „bani de butelie şi de lumină”, singurele utilităţi pe care şi le permit.
Salariaţii din comună îi numeri pe degete, pentru că singurii angajatori sunt primăria, şcoala şi biserica, cele câteva cârciumi şi buticuri fiind apanajul familiilor respective, pentru că veniturile sunt prea reduse pentru a putea susţine şi câţiva angajaţi.
Din păcate nu este singura localitate din Teleorman aflată în această situaţie, de aceea judeţul nostru este de ani buni în topul sărăciei şi subdezvoltării. Tot din această cauză, mulţi dintre teleormănenii în putere şi cu o calificare medie sau superioară „şi-au luat lumea în cap” şi au plecat spre marile oraşe ori în străinătate să-şi găsească un rost.
Nu se ştie dacă regionalizarea se va încheia într-un viitor apropiat şi previzibil şi nici dacă descentralizarea va aduce cu ea şi bunăstarea pentru cetăţenii din judeţele sărace. Aşa că speranţele teleormănenilor se leagă de cei cărora le-au dat votul şi i-au trimis în Parlament sau în dregătorii înalte.
Puţine judeţe se pot lăuda cu un ministru, Nicolae Bănicioiu, teleormănean get-beget, cu un vicepremier cu rădăcini în judeţ şi care ştie ca nimeni altul problemele teleormănenilor, Liviu Dragnea, şi cu un preşedinte de Senat, ales într-un colegiu din Teleorman, Crin Antonescu. La care se adaugă ceilalţi parlamentari aleşi în colegiile teleormănene, care indiferent sub ce siglă au candidat le-au promis oamenilor marea cu sarea. Teleormănenii speră că de data asta nu s-au mai păcălit, ştiut fiind faptul că de la unii parlamentari din legislaturile trecute n-au văzut nici sare-n ochi.
La mitingul electoral de la Alexandria, Liviu Dragnea şi Crin Antonescu au declarat, alături de Ponta, că renaşterea României va începe de la Teleorman. Deocamdată nu se vede şi nici nu se simte, dar nu e timpul trecut. Să sperăm că minunea se va întâmpla cât mai curând, nu la Sfântul Aşteaptă.

C.O.