Teleormanul dă trei miniştri noului Cabinet Ponta 3

Din 2004 judeţul Teleorman a avut cel puţin un ministru în guvernele care s-au perindat la conducerea ţării. A fost Adriean Videanu, a fost Valeriu Stoica, a fost Mariana Câmpeanu. Dar la ce i-a folosit? Aceeaşi stare de înapoiere economico-socială, care face din Teleorman una din ce mai sărace zone ale ţării dăinuie de ani şi ani şi se adânceşte pe zi ce trece.
Aşa că nu ştim dacă ar trebui să ne bucurăm descoperind că în noul Cabinetul Ponta, trei dintre miniştri sunt teleormăneni.
Primul, la propriu şi la figurat e Liviu Dragnea, care pe deasupra, mai este şi vicepremier şi preşedinte executiv al principalului partid de la guvernare, PSD.
Al doilea este Nicolae Bănicioiu, care a schimbat Sportul cu sănătatea, iar al treilea, care ieri a primit ”botezul” parlamentar, e Răzvan Nicolescu, ministru al Energiei. Pe lângă alte calităţi moral-profesionale, Nicolescu se laudă şi cu aceea de ”apropiat” al lui Adriean Videanu, fost ministru al Economiei şi actual baron al marmurei.
Răzvan Nicolescu este absolvent al Liceului Industrial de petrol Videle şi al Facultăţii de Energetică din cadrul Universităţii Politehnică Bucureşti. În anul 2004 a absolvit cursurile Colegiului Naţional de Apărare. În anul 2008 a absolvit programul MBA al Solvay Business School (Bruxelles, Belgia).
Și-a început cariera profesională în cadrul unui institut de cercetare în domeniul energetic. A fost timp de trei ani (2006-2008) ataşat pe probleme de energie al României la Uniunea Europeană. În perioada 2007-2008 a reprezentat România în grupul de dialog UE-Rusia pe probleme energetice. În anul 2008 a făcut parte din Consiliul Consultativ al Agenţiei Europene Euratom Supply Agency.
Din august 2008 face parte din echipa de management al celei mai mari companii energetice din România (Petrom), fiind cel mai tânăr director al acestei organizaţii.
În decembrie 2009 a fost ales prin vot secret de către Consiliul Uniunii Europene ca reprezentant al acestei instituţii în Consiliul de Administraţie al Agenţiei Europene pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare în Energie.
Să sperăm că după ce lucrurile se vor aşeza şi Guvernul Ponta 3 îşi va intra în pâine, cei trei teleormăneni îşi vor aduce aminte şi de locurile natale şi vor face tot ceea ce este posibil şi legal pentru a scoate Teleormanul din marasmul în care se scaldă de aproape un sfert de secol, de când trăieşte sub zodia democraţiei originale şi a capitalismului de cumetrie.

C. DUMITRACHE