Teleormănenii sunt prost plătiţi! Salarii mai mici decât restul românilor

Salariile teleormănenilor sunt printre cele mai mici din țară. Mai exact, în Teleorman salariul mediu net este cu aproape 369 de lei mai mic decât în restul țării.

Avem puține locuri de muncă, iar ele sunt și prost plătite. Aceasta este concluzia care se poate trage din ultimul buletin informativ al Statisticii Teleorman. Potrivit datelor, teleormănenii sunt printre cei mai prost plătiți români.

“Câştigul salarial mediu nominal net la nivelul judeţului Teleorman, în luna august 2018, a fost de 2174 lei. Câştigul salarial mediu nominal net la nivelul judeţului Teleorman, în luna august 2018 a fost de 2174 lei, mai mare cu 20% (+ 369) faţă câstigul salarial mediu net din luna august 2017”, se arată într+o informare de presă al Statisticii Teleorman.

Teleormanul, județul ai cărui politicieni conduc, de atâta amar de vreme, destinele României, se situează la “loc de cinste” în ceea ce privește starea de sărăcie a populației, rata extrem de ridicată a șomajului, industria, turismul dar și rezultatele obținute de către educatori și elevi în procesul de pregătire școlară. Un județ parcă predestinat a se afla mereu în coada tuturor clasamentelor întocmite la nivel național.

Datele Direcției Județene de Statistică arată că în Teleorman, cel mai mare câștig salarial mediu net a fost în domeniul serviciilor, urmat de agicultură. Cel mai puțin au câștigat salariații din industrie și construcții.

C.DUMITRACHE