Să te ferească Dumnezeu de un accident auto în România şi să mai fii asigurat la una dintre firmele aşa-zise „de top”, deşi numai reclama e de ele. Procedurile birocratice sunt atât de greoaie încât nervii ţi se întind la maxim şi o iei razna, ajungând să crezi că toate persoanele pe care le întâlneşti în demersurile tale au ceva cu tine şi se comportă ca nişte duşmani personali. Deşi nu întotdeauna oamenii sunt de vină, ci legislaţia asigurărilor care e făcută taman pe gustul şi în interesul asiguratorilor, asiguratul fiind ultimul pe lista preocupărilor făcătorilor de legi. Iar această situaţie anormală are drept cauză faptul că pe această piaţă a asigurărilor, de câteva miliarde de euro, sunt multe interese politice. Scandalul ASF – Astra Asigurări, aflat în plină desfăşurare, fiind cea mai bună dovadă în acest sens.
Dar adevăratul calvar al asiguratului începe atunci când se adresează Justiţiei pentru a-şi recupera paguba. Pentru că dincolo de „defecţiunile” ştiute ale sistemului nostru judiciar a mai apărut un obstacol aproape insurmontabil, taxa de timbru. Care prin modificările aduse în vara anului 2013 a devenit un obstacol în calea justiţiabilului român de a avea parte de un proces echitabil, cei mai mulţi dintre cetăţeni neavând capacitatea financiară de a-şi plăti taxele fără de care cererile nu sunt admise.
Asociaţia pentru Monitorizarea Justiţiei îl acuza la vremea respectivă pe ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, că privatizează Justiţia prin mărirea aberantă a taxelor de timbru, prin abrogarea dispoziţiilor Legii 146/1997 privind taxele de timbru.
Intenţia declarată a ministrului a fost de „a stabili un echilibru corespunzător între eforturile bugetare de asigurare a unui serviciu public şi obligaţia cetăţeanului care foloseşte acest serviciu de a contribui la susţinerea costurilor”.
Din două una, ori ministrul Justiţiei nu ştie ori omite intenţionat faptul că taxele de timbru nu au ca destinaţie speciale, ci sunt colectate prin intermediul autorităţilor locale, la bugetul de stat, şi numai o parte, stabilită de Parlament, ajunge la Justiţie. Prin urmare, nu grija pentru bunul mers al acestui domeniu i-a determinat pe guvernanţi să mărească taxele de timbru, ci foamea de bani la bugetul de stat. E mai uşor să-ţi creezi venituri sigure de la cetăţean decât să lupţi cu corupţia şi să alergi pentru a mări gradul de colectare.
Pentru că taxele de timbru au ajuns la cote incredibile, care, pe deasupra, se plătesc la fiecare etapă a procesului, de la prima instanţă la instanţele de apel.
Astfel, dacă suma revendicată de un asigurat pentru o maşină mai de doftă e de peste 50.000 de lei, taxa de timbru e de 26,1 milioane de lei vechi, la care se adaugă 4% din suma care depăşeşte 50.000 lei, limita fiind 250.000 lei. La fel se întâmplă în orice situaţie în care există revendicări patrimoniale, la sumele de peste 250.000 aplicându-se o taxă fixă de 66.110.000 lei vechi plus 1% din ce depăşeşte 250.000 lei noi.
Dacă nevoia te trimite la trei instanţe, plăteşti de trei ori aceste taxe, ceea ce pentru unii e practic imposibil din punct de vedere financiar, iar alţii se lasă păgubaşi având în vedere că la taxele de timbru se mai adaugă cheltuielile cu avocaţii, cu expertizele şi deplasările. Aşa că puţini români mai au puterea şi curajul să se lupte cu sistemul.
Dar nu numai cei care au probleme patrimoniale pe care vor să le rezolve în Justiţie sunt afectaţi de această măsură, ci aproape pe toţi justiţiabilii, indiferent de starea socială şi capacitatea financiară. Aşa că au dreptate cei de la Asociaţia pentru Monitorizarea Justiţiei când vorbesc despre privatizarea Justiţiei şi despre reducerea accesului la Justiţie pentru cetăţeni.
Să sperăm că legiuitorii vor sesiza ceea ce a sesizat AMJ şi vor reveni asupra actului normativ, punându-l în acord cu realităţile româneşti şi cu interesul cetăţeanului.

Şt. B.