Ţăranii au aflat despre sprijinul financiar pentru procurarea răcitoarelor de lapte doar de la televizor

De la 1 ianuarie 2014 a intrat în vigoare interdicţia vânzării în pieţe sau către firmele de procesare a laptelui obţinut în gospodăriile populaţiei, la finele lunii decembrie 2013 expirând perioada de tranziţie aprobată României pentru alinierea la cerinţele comunitare de igienă a laptelui de vacă materie primă. Pentru a putea fi comercializat în continuare laptele crud de vacă trebuie să îndeplinească standardul de calitate din UE, obţinut în condiţiile respectării stricte a parametrilor de igienă a mulsului şi de sănătate a animalelor, fiind obligatorie păstrarea acestuia până la valorificare în tancuri de răcire. Pentru a veni în sprijinul micilor fermieri în a face faţă noilor condiţii de producere şi comercializare a laptelui, Guvernul României a aprobat la jumătatea lunii decembrie 2013 o hotărâre privind acordarea unui ajutor financiar (de minimis) crescătorilor de animale care deţin până la cinci capete vaci de lapte şi care se organizează într-o singură formă asociativă constituită la nivelul comunei. Conform datelor oficiale, valoarea totală a sprijinului financiar se ridică la suma de 70,87 milioane lei, cuantumul fiind de cel mult 5.000 euro pentru fiecare formă asociativă. Sumă care să acopere costurile aferente achiziţionării, instalării tancurilor de răcire a laptelui cu o capacitate de maximum 1.000 de litri/unitate administrativă teritorială organizată la nivel de comună, precum şi costurile cu asigurarea service-ului pentru o perioadă de 12 luni de la instalare.
Măsura ajutorului de minimis vizează 41.500 de gospodării din toată ţara, în care se regăsesc 210.000 de capete vaci de lapte, dintr-un total de 1,131 milioane de capete de animale înscrise la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
În pofida intrării în vigoare a noilor reglementări, mulţi dintre crescătorii individuali de vaci de lapte încearcă să-şi valorifice surplusul de lapte în pieţe sau către firmele de colectare a laptelui, deşi riscă să primească amenzi usturătoare. Bună parte dintre ţăranii care încearcă să supravieţuiască de pe urma creşterii animalelor de lapte declară că despre aşa zisul ajutor de minimis au auzit doar de la televizor, dar nimeni din conducerile primăriilor sau din partea direcţiilor agricole judeţene sau direcţiilor sanitar veterinare nu le-a vorbit la modul concret despre o astfel de măsură. Deşi sprijinul financiar pentru procurarea tancurilor de răcire este binevenit, ţăranii încă nu ştiu ce trebuie să facă şi asta pentru că nimeni nu le explică cum ar trebui să se organizeze, de unde pot cumpăra instalaţiile individuale de muls şi tancurile de răcire a laptelui. Şi iată cum o măsură foarte bună iniţiată de către Guvern nu-şi găseşte corespondent în activitatea practică, neimplicarea factorilor decidenţi conducând la o astfel de situaţie ce i-a pus deja la grea încercare pe crescătorii individuali de animale de lapte.

George ZAVERA