“Sub spectrul moralei”, o nouă carte de excepție a istoricului teleormănean Victor Gabriel Osăceanu

Pare oarecum mai puţin interesantă abordarea unui subiect, a unui eveniment din trecut, petrecut cu ceva mai în urmă, cu un secol, de pildă. Şi totuşi. Prin măiestria autorului, prin scrupulozitatea documentării şi capacitatea de interpretare a informaţiei, dar, mai ales, prin raportarea la actualitate a faptelor revolute şi corespondenţa lor cu stări de lucruri prezente, se dezvoltă o operă ce poate suscita atenţia mediului academic. Este ceea ce oferă Victor Gabriel Osăceanu prin lucrarea în care este pusă sub spectrul moralei crunta încleştare mondială de acum o sută de ani – Primul Război Mondial, acel măcel care avea să deseneze o nouă hartă a împărţirii lumii, a zonelor şi polilor de putere. Cartea lui Victor Gabriel Osăceanu este un rechizitoriu la imoralitatea şi greşelile care aparţin trecutului, anumitor personalităţi şi cercuri de putere, ale unor state şi mari puteri. Momentul Sarajevo, cu Gavrilo Princip în rol de asasin pentru unii şi de erou pentru alţii, a fost doar scânteia care avea să declanşeze ceea ce pe nedrept s-a numit marele război. În declanşarea sângeroasei conflagraţii este incriminată, ca un factor determinant, propaganda de război susţinută de belicosul cancelar Otto von Bismark şi nu mai puţin de Napoleon al III-lea. Încă înainte de război, propaganda germană îşi propunea crearea unui cult agresiv, războinic, militarist, susţinerea legitimităţii acţiunilor şi demersurilor politice şi războinice, dovedirea superiorităţii rasei germane pure destinate să conducă lumea, gândire şi acţiune ce aveau să fie exacerbate de naziştii-hitlerişti. La rândul său, propaganda lansată către popoarele austro-ungare se concentra pe îndemnul de a se porni la război, chipurile pentru a fi răzbunată moartea arhiducelui Franz Ferdinand. Nu rămânea în afară nici propaganda britanică, ale cărei mesaje războinice cuprindeau întregul imperiu colonial, urmărind să atragă în război ce privea statul-metropolă numeroasele popoare din colonii.

Intensa propagandă desfăşurată nu a reuşit să disculpe vinovăţia unei întregi galerii războinice, aduse la judecata istoriei care, pentru alţii, i-a avut în prim-plan pe kaiserul Germaniei, Wilhelm al II-lea, Franz Joseph, împăratul Austro-Ungariei, Victor Emmanuel al III-lea, regele Italiei, Nikolai Alexandrovici Romanov, ţarul Rusiei, George al V-lea, regele Marii Britanii, o serie de miniştri, generali, înalţi sau mai mici prelaţi (cu o singură excepţie, pacifistul papă Benedict al XV-lea). Cu rangul lor, cu înaltele demnităţi deţinute, aceştia au fost responsabili de moartea a milioane de oameni, militari şi civili, de dramatici drame, de irosirea unor incalculabile resurse materiale.

O radiografie severă, dar obiectivă, face autorul felului în care s-au aflat implicaţi în acel monstruos act conducătorii României. În lucrare se demonstrează că ţara noastră n-a fost pregătită pentru a susţine o desfăşurare competitivă a forţelor, armata a fost insuficient instruită şi dotată. „Banii pentru înzestrarea armatei – se arată în carte – s-au scurs în campanii electorale numeroase, la conservatori şi liberali, în buzunarele corupţilor şi profitorilor…

Clasa politică a ignorat şi a ţinut în beznă ţărănimea, marea majoritate a populaţiei, departe de şcoală, de educaţie.”

Dezorganizarea şi haosul au cuprins pe militari şi civili în urma înfrângerilor repetate, au făcut un mare număr de victime – morţi, răniţi, mutilaţi. Cu toate vitregiile suportate, soldatul român a însemnat imaginea luminoasă a celui ce s-a dăruit până la sacrificiul suprem pentru a-şi apăra patria. Iar dincolo de mascarada politicienilor – reprezentată de un Petre P. Carp, Take Ionescu, Ion I.C. Brătianu, de alte figuri ale găunosului politicianism autohton – se înalţă maiestuos chipul integrului rege Ferdinand, cel imperial al soţiei sale, regina Maria.

M. MANOLACHE