STOP abuzurilor din Consiliul Județean Teleorman!

Liderul PNL Teleorman, Eugen Pîrvulescu trage un semnal de alarmă. Acesta atrage atenţia că la alegerile locale, telormănenii au decis ca PNL să conducă pentru următorii patru ani Consiliul Judeţean şi nu PSD.

“Situația existentă în Consiliul Județean trebuie să înceteze! Drept pentru care, în calitate de senator de Teleorman, atrag atenția actualei conduceri a Consiliului Județean Teleorman să înceteze cu presiunile și cu luarea deciziilor populiste, atât în interior forului județean, cât și asupra instituțiilor subordonate acestuia.

Actualul președinte al Consiliului județean, cât și actualii vicepreședinți nu mai au legitimitate în a lua decizii, la nivelul județului Teleorman. Cetățenii teleormăneni au decis, la vot, ca Partidul Național Liberal să conducă, pentru următorii patru ani, Consiliul Județean, prin majoritatea conferită de către cei 17 consilieri aleși.

Atrag atenția, în special, președintelui Asociației de Dezvoltare Intercomunitară -Managementul Deșeurilor Teleorman, vicepreședinte al Consiliului Județean, Florin Piper, să oprească de îndată documentația privind mărirea tarifului de colectare a deșeurilor menajere, începând cu anul viitor, întrucât tot de anul viitor expiră contractul cu prestatorul Polaris Holding.

Nu acceptăm și nu tolerăm să se mai pună bir pe cetățeanul teleormănean, știut fiind că documentația pe care au pregătit-o cei din conducerea actuală a Consiliului Județean prevede DUBLAREA TARIFULUI la colectarea deșeurilor.

E timpul să punem STOP acestor abuzuri și practici murdare care afectează în mod direct veniturile cetățenilor din județul Teleorman. Nu tolerăm și nici nu susținem jefuirea cetățeanului, împotrivindu-ne oricăror interese meschine”, spune Eugen Pîrvulescu, președinte al PNL Teleorman.