Spectacol, artificii şi voie bună de Ziua Naţională a României

La împlinirea celor 95 de ani de la înfăptuirea “Marii Uniri”, Primăria Municipiului Alexandria în parteneriat cu Prefectura Teleorman, Consiliul Judeţean Teleorman, s-au implicat în organizarea unui amplu program de manifestări, care să se plieze pe toate gusturile.
Aşa că, după prima parte a zilei, atunci când a fost organizată ceremonia publică, militară şi religioasă cu toate etapele sale, alocuţiuni, depuneri de coroane, parada militară, începând cu orele 16.00, platoul din faţa Casei de Cultură din Alexandria, Stada Dunării, tronsonul cuprins între străzile “Avocat Alexandru Colfescu” şi “Ion Creangă”, dar şi platoul de la Finanţele Publice, au început să prindă din nou viaţă, în sensul că, aici se adunau pâlcuri de cetăţeni, dornici de socializare şi să sărbătorească totodată.
În tot acest timp, pe scena amplasată în faţa Casei de Cultură, s-a desfăşurat un program de muzică populară, susţinut de Orchestra “Burnasul”, al cărei dirijor a fost cunoscutul Adrian Grigoraş.
Daniela Condurache şi Mariana Ionescu Căpitănescu, au interpretat câteva din cele mai cunoscute melodii populare din repertoriul propriu, formându-şi publicul, din rândul persoanelor de vârsta a doua şi a treia.
Începând cu orele 18:00, pe scenă, au urcat pe rând, băieţii formaţiei “Haiducii”, Andreea Bănică şi Alex Velea, cu trupele lor de dansatori, care au îngroşat rândurile tinerilor veniţi să-i vadă şi să le fredoneze melodiile. De la eveniment nu au lipsit nici obişnuitele sesiuni de autografe şi fotografii, cu vedetele.
Şi pentru ca să reziste, departe de scenă, cetăţenilor prezenţi la eveniment, li s-a oferit ceai cald şi vin fiert.
Tot cu această ocazie, câţiva dintre micii comercianţi, s-au încumetat să înfrunte gerul şi să iasă în târg, cu pop corn şi vată-n băţ, doar, doar, or mai face un ban în plus.
Un alt moment marcant a fost retragerea cu torţe a detaşamentului de onoare, cadrele militare urmând un traseu bine-stabilit.
Plecarea s-a făcut din faţa sediului Poliţiei Rutiere, aceştia deplasându-se pe străzile Carpaţi, Ion Creangă, Dunării şi Avocat Alexandru Colfescu.
În încheiere, alexăndrenii care au făcut faţă cu brio, frigului, au avut ocazia să se bucure de un impresionant foc de artificii, mai ceva ca la cumpăna dintre ani.

M.M.