Şi Teleormanul ar putea iniţia un proiect transfrontalier română-bulgar de promovare a viticulturii

Producătorii din industria vitivinicolă română şi bulgară din zonele de graniţă dunărene vor putea avea acces la un Centru transfrontalier de oenologie şi viticultură, denumit “Terasele Dunării”, dezvoltat printr-un proiect realizat cu fonduri europene nerambursabile în valoare 1.530.983 euro. Centrul va pune la dispoziţia întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi a comercianţilor de vin şi fructe resurse informaţionale soluţii de afaceri transfrontaliere, cât şi laboratoare de microbiologie şi analize dotate la standarde internaţionale.
Durata de implementare a proiectului, demarat în iulie 2013, este de 18 luni, valoarea eligibilă fiind de 1.298.579,93 euro, iar cea aferentă bugetului naţional este de 199.027,81 euro. Fondurile vor fi utilizate în constructia şi dotarea Centrului cu aparatura de specialitate necesară, crearea a 11 locuri de muncă în cadrul său şi organizarea de sesiuni de informare. Lider al proiectului este Asociaţia Profesională Viniviticolă Ostrov,
Unitatea va avea două sedii, unul la Ostrov, în judeţul Constanţa, şi altul în oraşul bulgar Silistra, având ca scop principal stimularea şi promovarea relaţiilor transfrontaliere între comunităţile de afaceri implicate în oenologie şi viticultură din zonele de graniţă din România şi Bulgaria, cu accent pe cele din judeţele Constanţa, Călăraşi, Teleorman şi Giurgiu şi districtele Silistra, Razdrag şi Ruse.
Iniţiativa asociaţiei profesionale a viticultorilor constănţeni ar putea fi preluată şi de către cultivatorii de vie teleormăneni, crearea unor astfel de centre în judeţul Teleorman şi în Districtul Veliko-Târnovo putând constitui un nou punct de plecare în revigorarea viticulturii în cele două regiuni, româno-bulgare, din preajma Dunării.

George ZAVERA