Şi politicienii dispar pe limba lor, ca păsările
Demisia intempestivă a lui Crin Antonescu i-a luat prin surprindere până şi pe colegii săi liberali, care tocmai votaseră împotriva validării Cabinetului Ponta 3. A fost clar pentru toată lumea că liderul liberal n-a mai rezistat presiunii politice conjuncturale şi, mai ales, mediatice, la care s-a adăugat atmosfera creată de disputele din timpul şedinţei, când de multe ori minciuna a rânjit din spatele vorbitorului de la pupitru. Aşa cum probabil a rânjit şi Mircea Badea, care s-a oferit să fie asistentul lui Crin, în cazul în care acesta îşi va face un „sepuku” politic. Fie şi pentru a nu face din tăticul „bancilor” şi „pătrarilor” un fel de mama Omida, cu premoniţii paranormale, liderul liberal n-ar fi trebuit să-şi dea demisia tocmai marţi, după ce-l făcuse praf pe pastorul Gâdea, fratele lui Mircea Badea (am fi vrut să spunem „de cruce”, dar ne-am amintit că cei doi sunt de confesiuni diferite).
În plus nu i-ar fi dat nici ocazia fostului său prieten politic, Victor Ponta, să-l citeze pe Badea, sugerând că Antonescu s-a sinucis politic. Iar ca să intre şi el, ca Mircea Badea, în rândul „prezicătorilor de la miezul nopţii”, liderul social-democrat e în stare să se certe din nou cu greii partidului şi să-l instaleze pe Tăriceanu la şefia Senatului. Ceea ce ar explica insistenţa cu care premierul declară că programul Executivului e programul USL, şi că liberalii au oricând deschisă uşa revenirii în USL. Ponta încă speră că va crea o breşă în rândul liberalilor, o parte dintre aceştia aliniindu-se în spatele lui Tăriceanu sub presiunea propriilor interese şi a liderilor locali cărora nu le surâde deloc trecerea în opoziţie, având şi ei la rândul lor interese personale care nu pot fi rezolvate din opoziţie.
Nu e exclus ca, pentru a-şi justifica dizidenţa, Tăriceanu să revină la teza sa preferată, invocată cu ani în urmă în dezbaterile din partid. Liberalii nu pot fi un partid de masă, pentru că n-are o bază electorală care să răspundă exigenţelor doctrinare, clasa de mijloc şi intelectualii cu profesii liberale fiind slab reprezenta(ţi, te) în peisajul social-economic al României de azi. Ca urmare PNL, cu cele 15 procente sigure ar trebui să fie „limba cântarului” (vorba lui Hunor), adică un fel de UDMR românesc, fără de care nu s-ar putea face nici un guvern pur românesc.
Asta ar însemna eternizarea liberalilor la putere şi la „masa credală” a bugetului. Şi nu este exclus ca unii dintre parlamentarii liberali să nu reziste acestei „perspective luminoase”.
Iar dacă sâmbătă Curtea Constituţională îi va da dreptate lui Ponta, dacă Tăriceanu va deveni preşedintele Senatului şi candidatul noului USL la preşedinţie, pentru Crin Antonescu şi Traian Băsescu, 4 martie va deveni „marţea lor neagră”, ca să folosim o expresie pe cale de a fi consacrată.
Dacă se va întâmpla ca sâmbătă Curtea Constituţională să decidă că noul Cabinet Ponta 3 e neconstituţional, Victor Ponta va avea probleme, pentru că UDMR va rămâne în afara Cabinetului Ponta 2 reinstalat şi nu se ştie dacă va mai sprijini cu aceeaşi ardoare USL-ul fără liberali, iar premierul s-ar putea să aibă mari probleme cu Traian Băsescu, care, în perspectiva încheierii mandatului, face mototol de şters geamurile din Constituţie şi se va „mobiliza exemplar” pentru a fi perceput ca şef al opoziţiei.
Un vechi proverb latin, care face din tăcere garantul înţelepciunii, se pare că n-a reuşit să pună lacăt la gură politicienilor noştri de la vârf. Care trăncăne fără să spună mare lucru, iar uneori cad pradă propriei limbi şi dispar de pe scena politică. Mai devreme sau mai târziu.
C.R.
Despre autor
