Şi obrazul gros se ţine cu mare cheltuială

Primul care a vorbit despre „salarii nesimţite” a fost Emil Boc, dar tot el a fost cel care a tăiat fără să clipească salariile funcţionarilor, medicilor şi profesorilor, dar de lefurile de mii sau zeci de mii de euro nu s-a atins.
Scuza, folosită şi acum, este că nu se poate face nimic din cauza „contractelor beton” aprobate de Consiliile de administraţie, în care există şi reprezentanţi ai Executivului, dar a căror vigilenţă e topită ca o îngheţată de soarele indemnizaţiei de şedinţă, care în unele cazuri depăşeşte 1500 de euro, de două ori cât salariul lor de funcţionari publici.
Şi, într-adevăr, demiterea unui şef de la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor sau de la Fondul Proprietatea ar fi însemnat ca statul să-i plătească salarii compensatorii de 800.000 de euro. Dar există şi o soluţie legală pentru ca lucrurile să fie puse la punct.
Toate agenţiile şi comisiile guvernamentale, ca şi companiile cu capital majoritar sau integral de stat funcţionează după legi aprobate de Parlament. Acelaşi Parlament poate modifica orice lege dacă există voinţă politică.
Dar de unde voinţă politică atunci când cei care ar fi trebuit să fie daţi afară sunt „oameni de partid”. Iar în unele cazuri existau legături mai puternice decât cele ideologice. Soţii, amante, veri sau părinţi, erau puşi în funcţiile respective prin trafic de influenţă, iar demiterea lor sau reducerea indemnizaţiilor ar fi însemnat un adevărat cutremur financiar pentru familiile respective.
Roberta Anastase, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, şi-a plasat tatăl pensionar într-o funcţie de conducere la CONPET, iar Liviu Negoiţă, fostul primar de la Sectorul 3, care era cât p-aici s-ajungă premier, îi asigurase nevestei un post călduţ şi, mai ales, extrem de bine remunerat. Carmen Negoiţă încasa lunar 18.000 de euro, iar după demitere are pretenţia să primească 100.000 de euro ca plăţi compensatorii.
Dar Carmen Negoiţă e mic copil pe lângă Daniel Tudor, fostul şef al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, care avea o retribuţie de 43.000 de euro, iar conform contractului de angajare ar trebui să primească 800.000 de euro, contravaloarea salariilor compensatorii.
Salarii frumoase s-au încasat şi se încasează şi la Poşta Română (14.280 euro), Electrica (11.000 euro), iar şefii de la Nuclearelectrica, Cuprumin, Tarom şi Romatsa încasând 10.000 de euro lunar.
Conform aceloraşi prevederi legale, proaspăt înfiinţata Autoritate fiscală se înscrie printre instituţiile publice bugetivore, preşedintele Radu Ruşanu cel uns cu toate alifiile şi putred de bogat urmând să încaseze 14.000 de euro pe lună. Adjunctul său, Daniel Dăianu, va câştiga 90% din salariul lui Ruşanu iar cei 12 membri neexecutivi ai conducerii vor încasa câte 3600 de euro lunar.
Premierul Victor Ponta a încercat să taie coada pisicii şi să fixeze salariile şefilor acestor entităţi la nivelul maxim de 6 salarii medii. Dar în lipsa unei legi care să reglementeze aceste lucruri a trebuit să se lase păgubaş.
Dar n-a renunţat la ceea ce este posibil printr-o Ordonanţă de Urgenţă sau o Hotărâre de Guvern, adică impozitarea excesivă a sumelor primite ca salarii compensatorii. Ponta şi-a justificat iniţiativa astfel: „Mie mi se pare absolut inacceptabil să iei 800.000 de euro după ce ai luat 20-30.000 de euro pe lună într-o instituţie totuşi publică.”
Aşa că s-ar putea ca salariile compensatorii să fie impozitate cu 85%. Iar acest impozit s-ar putea să rămână în istorie ca „impozitul pe obraz gros”, cum inspirat l-a botezat Victor Ponta.

C.O.