Meci facil pentru echipa alexăndreană în semifinala cupei României la Baschet feminin, ediţia 2013-2014. Teleormănencele au ”evitat” la tragerea la sorţi cele mai bune echipe ale momentului: ICIM Arad şi CSM Târgovişte.
Pentru prima dată în ultimii ani alexăndrenele au şansa de a juca finala Cupei României la Baschet feminin. Elevele lui Mădălin Piperea au picat la tragere la sorţi cu echipa din Sfântu Gheorghe pe care au învins-o în acest sezon pe teren propriu.
În acest sezon, cele două echipe s-au întâlnit de două ori, iar scorul este de 1 la 1. Dacă alexăndrencele au câştigat disputa de pe teren propriu şi jucătoarele din Sfântu Gheorghe au reuşit să se impună pe teren propriu.
Turneul Final 4 al Cupei României Feminin se va desfăşura în sala Sporturilor din Târgovişte în perioada 27 – 28 martie.
Orele şi ordinea de desfăşurare ale jocurilor semifinale vor fi stabilite de comun acord între conducerea federaţiei de Baschet, clubul organizator şi televiziunile care vor transmite partidele.
Cel mai tare meci al semifinalei arată mai mult ca o finală şi se va disputa între CSM Târgovişte şi ICIM Arad.
Rezultate ”sferturi” de finală
BCM Danzio Timişoara – ACS Sepsi SIC (tur 51:83, retur 46:82)
CS Municipal Târgovişte – Olimpia CSU Braşov (tur 77:75, retur 80-41)
Univ Goldiş ICIM Arad – CS Universitatea Alba Iulia (tur 72:52, retur 72:77)
CS Municipal Satu Mare – CSBT Alexandria (tur 53:79, retur 51:82)
C. DUMITRACHE