Scrisoare de multumire adresată unui jandarm teleormănean

În urmă cu câteva zile, Inspectoratul de Jandarmi Județean Teleorman a primit o scrisoare de mulțumire adresată plutonierului adjutant Benea Valentin.

Prin intermediul acestei scrisori, mama unui copil și-a exprimat mulțumirea în legătură cu intervenția operativă a subofițerului care, aflându-se în timpul lui liber, a recuperat bicicleta fiului ei, sustrasă din scara blocului de către două persoane necunoscute.

Pentru a afla mai multe informații cu privire la acest eveniment, jandarmii teleormăneni și-au contactat colegul.

Astfel, el a povestit cum a fost anunțat de către o vecină prin intermediul unei rețele de socializare despre faptul că din scara blocului unde locuiește, două persoane au furat o bicicletă, iar după ce a discutat cu mai mulți vecini, care au descris vestimentația indivizilor și bicicleta sustrasă, a luat legătura telefonic cu ofițerul de serviciu din cadrul Poliției orașului Videle, relatându-i cele întâmplate.

Nu a putut să stea liniștit și a plecat în căutarea lor, iar după aproximativ 30 de minute a găsit bicicleta. Aceasta a fost restituită copilului, motiv pentru care, în semn de apreciere pentru fapta lui, mama copilului a dorit ca evenimentul să fie prezentat întregului personal al unității de jandarmi.

Sincere felicitări și prețuire!

Iată încă o dovadă a faptului deja cunoscut că jandarmii sunt mereu la datorie.

Cornelia RĂDULESCU