Șase teleormăneni, găsiți decedați, în weekend. Patru morți suspecte

La sfârșitul săptămânii trecute, personalul medical de pe ambulanțele teleormănene a fost solicitat la aproape 500 de intervenții, cele multe fiind reprezentate de transferurile interclinice, externări și investigații computer tomograf. Este vorba despre 165 astfel de solicitări.

Pentru șase teleormăneni, însă, nu s-a mai putut interveni cu nimic, aceștia fiind găsiți decedați la sosirea cadrelor medicale de pe ambulanțe. Patru femei, cu vârste între 60-85 de ani și doi bărbați, de 40 de ani, respectiv 60 de ani au fost găsiți morți. Trei dintre aceștia au fost găsiți căzuți în curte sau în stradă, două femei au fost găsite inconștiente, iar un bărbat, cunoscut cu etilism, a fost găsit, fără suflare, în casă.

Cei șase teleormăneni găsiți decedați sunt din: Turnu Măgurele, Seaca, Roșiori de Vede, Călmățuiu de Sus, Deparați și Valea Cireșului. Patru dintre aceste morți au fost declarate suspecte.

Pentru a acorda primele îngrijiri medicale, cei de pe ambulanțe au fost solicitați și la patru accidente de circulație, soldate cu cinci victime. Una dintre persoanele accidentate, șoferul unui autoturism implicat într-un accident produs în localitatea Călmățuiu de Jos, a fugit de la locul accidentului. În urma aceluiași eveniment rutier nefericit a mai fost accidentată și o femeie în vârstă de 39 de ani care a suferit un traumatism cranian.

Celelalte trei accidente de circulație au avut loc la: Turnu Măgurele, Bâscoveni și Vitănești. Victimele au suferit: traumatism de coloană (femeie, 39 de ani); fractură membru superior (bărbat, 38 de ani); contuzie toracică (bărbat, 51 de ani).

Dacă acum două weekenduri în județul Teleorman nu se înregistrase nicio tentativă de suicid, în acest weekend, doi teleormăneni care au încercat să-și încheie socotelile cu viața au avut nevoie de primul ajutor al celor de pe ambulanțe.

În intervalul 30 noiembrie-3 decembrie 2018, ambulanțele din cadrul SAJ Teleorman au fost solicitate la 494 de intervenții după cum urmează: transfer interclinic+externări+CT-165; dureri abdominale sau de spate-60; tuse, probleme respiratorii minore-44; cefalee-37; accidente diverse-30; AVC-22; copii bolnavi-21; persoane inconștiente-20; dureri toracice-17; sângerare-15; psihiatrie-10; obstetrică-ginecologie-7; conflicte și agresiuni fizice-7; intoxicații-6; leșin (sincopă)-5; căzut în stradă-5; victime din accidente rutiere-5; moarte suspectă-4; febră-3; alergii-3; afecțiuni ale ochiului-2; tentativă de suicid-2; incidente provocate de animale/insecte-1; afecțiuni ale urechii-1; diabet zaharat-1.

M. MEILĂ