Salariaţii din Primăria Turnu Măgurele, şcolarizaţi cu bani de la UE şi de la bugetul de stat!

Un număr de 60 de salariaţi, bugetari, din cadrul Primăriei municipiului Turnu Măgurele vor participa la cursuri de formare profesională, costurile fiind suportate din fonduri provenite de la bugetul de stat şi de la Uniunea Europeană. Banii sunt asiguraţi prin intermediul unui proiect depus de Unitatea Administrativ Teritorială Turnu Măgurele în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Pentru derularea proiectului, Primăria municipiului Turnu Măgurele a lansat licitaţia pentru stabilirea operatorului economic care se va ocupa de perfecţionarea pregătirii profesionale a celor 60 de salariaţi. Valoarea ofertată a serviciilor de formare profesională prin cursuri de specialitate se ridică la suma de 141.000 lei, fără TVA, respectiv la 1,41 miliarde de lei vechi.

Din valoarea totală a proiectului, serviciile de formare profesională şi organizarea de cursuri se ridică la suma de 900 lei pentru fiecare salariat, rezultând suma de 54.000 lei. Serviciile de cazare şi masă pentru cei 60 de salariaţi vor costa 75.000 lei, pentru fiecare bugetar care participă la cursuri decontându-se suma de 250 lei pe zi, pentru fiecare din cele cinci zile de curs. Pentru fiecare cursant se va cheltui suma de 200 lei pentru transport de la domiciliu la locaţia în care se va desfăşura cursurile de formare profesională.

Va fi desemnat câştigător pentru derularea acestui proiect operatorul economic care îndeplineşte condiţiile legale pentru susţinerea a astfel de cursuri de formare profesională şi care solicită preţul cel mai scăzut.

Data limită pentru transmiterea ofertelor este 29 octombrie 2019. Informaţii detaliate privind acest proiect de formare profesională a salariaţilor pot fi obţinute accesând site-ul oficial al Primăriei Turnu Măgurele.

George ZAVERA