Românii de rând, expulzaţi sau la muncile de jos – Englezii vor doar doctori şi ingineri

Românii continuă să fie priviţi în ţările din Uniunea Europeană ca fiind un fel de rudă săracă, care mănâncă ce rămâne de la masa stăpânilor, doarme în magazia de lemne, dar face toate treburile pe care ruda bogată nu le-ar face în ruptul capului, chiar dacă pentru asta au plătit scump, până la sosirea vărului de la ţară.
Din 1990, de la deschiderea graniţelor României, milioane de români au luat drumul străinătăţii cu speranţa că îşi vor făuri un viitor mai bun pentru ei şi copiii lor. Şi de atunci ţările dezvoltate ale Europei i-au folosit pe emigranţii din est, inclusiv din ţara noastră, pentru segmentele din industrie şi agricultură care necesitau forţă de muncă necalificată sau slab remunerată.
Nu s-au dat în lături să „importe” şi români cu calificare înaltă, în special din domeniile medical şi IT.
Printre beneficiarii acestui exod românesc s-a numărat şi Marea Britanie, unde, deşi există restricţii la angajare pentru români, zeci de mii de concetăţeni au reuşit să obţină slujbe în Anglia, oficial sau la negru.
Începând cu 1 ianuarie 2014, aceste restricţii vor fi ridicate, iar, iar această perspectivă a creat o adevărată isterie în Marea Britanie. Nu la nivelul populaţiei, ci la nivel guvernamental, cabinetul conservatorului David Camerun iniţiind o campanie furibundă de descurajare a migraţiei românilor şi bulgarilor către Anglia.
Ideea n-a fost preluată decât de tabloide şi de politicieni. Ziarele de scandal, pentru că era un subiect „gras”, iar politicienii, pentru că era nevoie de voturi şi pot exploata teama unei părţi a opiniei publice că emigranţii vor ocupa slujbele de pe piaţa muncii şi vor secătui bugetul social.
De ce a început această campanie de descurajare a emigraţiei către Marea Britanie? Dintr-un motiv foarte simplu, pe care l-am menţionat anterior. Guvernul englez nu mai are loc de întors după 31 decembrie 2013, când expiră termenul până la care Marea Britanie putea impune restricţii pe piaţa forţei de muncă. Conform legislaţiei UE, statele europene putea limita accesul românilor şi bulgarilor maxim 7 ani de la aderarea celor două ţări la Uniunea Europeană.
Numai că Anglia nu le poate interzice unilateral românilor şi bulgarilor să lucreze pe teritoriul său, începând cu 1 ianuarie 2014, fără să rişte aplicarea procedurii de infringement.
Englezii n-ar trebui să uite că propriile statistici oficiale spun că emigranţii au contribuit cu 1,2% la creşterea PIB-ului Marii Britanii în fiecare an, că muncitorii români din construcţii au avut o contribuţie esenţială la realizarea infrastructurii pentru Olimpiada de la Londra din 2012, că în spitalele britanice lucrează sute de medici din România şi că mulţi ingineri şi arhitecţi români lucrează la firme engleze de renume.
Ca să nu mai vorbim de lumea artei, cel mai bun exemplu fiind Alina Cojocaru, care este prima balerină la Covent Garden, după ce a absolvit cursurile Şcolii Regale de balet din Londra.
E clar că nu numai britanicilor le convine să „importe” din România doar specialişti de înaltă clasă, mai ales medici, să recruteze olimpicii noştri pentru a-i pregăti în universităţile lor şi a-i angaja la terminarea studiilor. Dar România n-a intrat în Europa numai cu specialişti şi cu studenţi străluciţi. A intrat şi cu agricultorii, cu strungarii şi zidarii, cu romii şi hoţii de buzunare. Uniunea Europeană înseamnă o uniune de ţări cu drepturi egale, atât la nivel statal, cât şi individual.
Nu există popoare mai bune sau mai rele, ci ţări bogate şi ţări sărace. Iar oamenii din ţările sărace pleacă spre ţările bogate, pentru un trai mai bun, dacă li se oferă această posibilitate. Dacă România ar fi bogată ca Elveţia, fiţi siguri că mulţi nemţi sau spanioli ar fi năvălit pe aceste meleaguri.
Situaţia este însă cea pe care o cunoaştem, dar atât Anglia, cât şi România sunt membre ale UE şi aşa cum britanicii sunt liberi să vină să muncească în România, la fel şi românii au dreptul să muncească fără restricţii în Marea Britanie.

Şt. B.