Cum scandalurile se ţin lanţ, la toate nivelurile şi în toate domeniile e greu de luat o decizie în privinţa temei pe care ai dori s-o abordezi. Dar având în vedere că toată această vânzoleală politică, cu dure accente politicianiste e, cel mai adesea, generată de acţiunea sau inacţiunea procurorilor, de la DNA în special, nu se poate trece uşor peste ultima ciocnire a reprezentanţilor parchetului cu una dintre puterile statului, cea legislativă, şi, prin ricoşeu, cu reprezentantul suprem al Puterii Executive, Guvernul.
Dar să vedem cum stau lucrurile. Un procuror de la DNA cere imperativ Camerei Deputaţilor să-i pună la dispoziţie stenogramele dezbaterilor şi procesele verbale de numărare a voturilor în cazul unei Ordonanţe de Urgenţă cu privire la unele modificări care priveau Autoritatea de Supraveghere Fiscală. În cazul în care conducerea Camerei Deputaţilor nu se va conforma, procurorii vor veni cu mascaţii să „aresteze” documentele.
N-ar fi pentru prima dată că băieţii Codruţei Kovesi confiscă documente de la o autoritate, aparţinând puterii executive de această dată, cel mai relevant caz fiind acela al „arestării voturilor” de la referendum. Mai ales că acest gen de arestare nu impune decizia unui judecător. Dar e legală şi constituţională o asemenea acţiune?
Conform legii fundamentale a ţării, în România există o democraţie constituţională iar regimul politic este unul parlamentar, chiar dacă unele din atribuţiile preşedintelui îl duc spre cel semiprezidenţial. Şi ca în orice regim democratic, unul din principiile de bază este separaţia puterilor în stat.
Privind simplist lucrurile, asta ne-ar duce cu gândul că Justiţia n-are a se amesteca în treburile Parlamentului şi Guvernului şi aşa cum judecătorii sunt inamovibili, şi deputaţii, senatorii sau miniştrii sunt investiţi cu imunitate pe toată perioada mandatului. Dar lucrurile nu stau deloc aşa şi tot Constituţia pune lucrurile la punct. Iar pornind de la „biblia” legislativă demersul procurorilor DNA este unul care ţine mai mult de abuz decât de drept.
Prima greşeală, descalificantă pentru un procuror într-un stat democratic, este solicitarea privind votul, care încalcă flagrant articolul 72, alin. 1 din Constituţie care spune că „Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.” Prin urmare, fie că au votat pentru ordonanţa invocată de procurori, fie împotriva ei, deputaţii n-au a răspunde juridic, chiar dacă ordonanţa a produs efecte, considerate de DNA ca fiind nocive pentru stat.
A doua greşeală este încălcarea logicii elementare a cercetării penale care trebuie să înceapă cu urmărirea „in rem” sau „in personae” a unei fapte penale. Investigaţiile nu pot în nici un caz să înceapă de la nişte acte normative emise de Guvern sau de Parlament, ci de la stabilirea unor presupuse răspunderi individuale, care confirmate prin probe directe şi indirecte pot conduce la devoalarea modalităţii în care au fost emise aceste acte normative. Mai ales când e vorba de legi sau ordonanţe de urgenţă despre care se bănuieşte că au fost emise cu scop privat, în interesul anumitor cercuri, un lucru extrem de grav şi inacceptabil.
Această nouă acţiune în forţă a DNA nu face altceva decât să alimenteze suspiciunile că procurorii acestei structuri acţionează la comandă politică, generând mai întâi un eveniment mediatic, pentru ca apoi lucrurile să băltească până dispar din memoria colectivă.
Pentru că nu e de colea să vezi mascaţii pe culoarele Parlamentului, cu teancuri de dosare în braţe, în timp ce „bracking news”-urile se derulează pe ecranele televizoarelor ca la sfârşit de lume iar numele miniştrilor suspecţi fiind răcnite din toţi bojocii.
Iar cei care se presupune că au pus la cale acest circ îşi freacă mâinile, cu satisfacţia vânătorului care a împuşcat doi iepuri dintr-un foc. Pe de o parte a mai aruncat un pumn de cîrmîz pe obrazul Parlamentului, iar pe de alta, au mai făcut o gaură în bordajul corăbiei numită USL.
Dacă speranţele lor vor fi confirmate de realitate, rămâne de văzut. Dar un lucru e clar. Procurorii noştri nu fac altceva decât să-şi bată cuie în talpă în plan extern, ştiut fiind faptul că în 2003 li s-a luat posibilitatea de a aresta pentru că nu corespund exigenţelor de magistrat independent în concepţia Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, care presupune independenţa faţă de executiv şi faţă de părţi şi delimitarea funcţiei de urmărire penală de decizia cu privire la privarea de libertate.
Dacă în legătură cu lipsirea de libertate lucrurile sunt rezolvate, cu independenţa faţă de executiv mai e mult de aşteptat, procurorii de la DNA fiind „supuşi austrieci” faţă de şefii ierarhici, de la Codruţa la Niţu, iar peste ei, din punct de vedere formal, ar trebui să troneze Cazanciuc. Dar într-o „Republică a procurorilor” cum e în prezent România altcineva e, deocamdată, la butoane.

Şt. B.