Ori de câte ori se apropia un scrutin electoral, clasa politică românească da în clocot şi nu se liniştea decât atunci când se anunţau rezultatele finale. Unii deschideau sticlele de şampanie şi abia aşteptau să-şi conecteze mulgătoarele la ţâţele bugetului, alţii îşi înecau necazul în bere la doi litri şi îşi numărau firfiricii, să vadă dacă le mai ajung să supravieţuiască până la următoarele alegeri.
Anul acesta, când alegerile europarlamentare sunt aperitivul „balului” de la prezidenţiale, politicienii români parcă au înnebunit, şi ceea ce ne părea în urmă cu ceva ani balamuc politic e o şcoală de fete pe lângă ceea ce se întâmplă acum.
Pe de o parte, Ponta şi Antonescu, cu alcoolemie electorală de 70%, au uitat de ce le-au cerut românilor să-i voteze şi se hârjonesc pe toloaca Puterii ca doi purceluşi de lap
te, care au băut vinul din copaia cu baiţ şi s-au strecurat printre picioarele bucătarului, înainte de a fi asomaţi şi a li se pune mărul în gură.
De cealaltă parte, Traian Băsescu răcneşte ca un leu căruia i s-au tăiat ghearele şi nu mai poate ţine sub control antilopa serviciilor, în timp ce hienele şi vulturii hoitari scâncesc şi croncăne a pagubă în jurul lor.
Şi cum se apropie Ignatul europarlamentarelor, cele două tabere se împroaşcă cu lăturile politicianismului şi demagogiei sperând fiecare că va reuşi să-l acopere pe celălalt cu scârna dezgustului public şi să-i şterpelească voturile după ce s-au şters cu mototoale de ziare şi cu eşarfele de la gâtul ştiristelor.
Multora dintre concetăţenii noştri le place acest spectacol grotesc şi aplaudă cu entuziasm guiţatul doct al lui Crin sau miştocăreala studenţească a lui Ponta. Aşa cum sunt destui care abia aşteaptă replica grosieră a lui Băsescu sau chiţăitul caraghios al lui Lăzăroiu.
Dar cei mai mulţi dintre români s-au săturat de acest spectacol orwellian şi îşi văd de necazurile lor, care nu sunt puţine, aşteptând să se îndure Dumnezeu de această ţară şi să-i dea guvernanţi mai cu capul pe umeri.
Deocamdată nimic bun nu se întrezăreşte la orizont, dar românii sunt răbdători şi mai speră să se împlinească vorba poetului şi din „bube, mucegaiuri şi noroi” să se iţească oameni şi vremuri noi, care să nu le mai înconvoaie spinarea şi să le strivească demnitatea.
Politicienii de până acum şi-au dat întreaga măsură, iar alţii n-au apărut încă, deşi există mulţi oameni de omenie şi de ispravă pe plaiurile mioritice, dar se complac într-un anonimat vinovat şi doar mârâie tăcut pe la colţuri de străzi şi de uliţi.
Şi atunci ce ne mai rămâne de făcut? Să-l invocăm pe Ţepeş-Vodă ca să dea foc la puşcărie şi la casa de nebuni? A mai făcut-o geniul tutelar al românilor. Şi cu ce s-a ales? Cu o cărămidă ucigaşă în cap în sanatoriul doctorului Şuţu.
În loc să-l invocăm pe legendarul domn ar trebui să devenim fiecare dintre noi un Ţepeş şi să facem din voturile noastre cumplite unelte de curmare a chinurilor şi batjocurii la care suntem supuşi. Cu buletinul de vot în mână orice cetăţean e mai puternic decât omul politic care se cutremură la gândul că pe sigla sau numele lui vei pune ştampila.
Alegerile europarlamentare sunt un bun prilej pentru ca cetăţenii acestei ţări să facă un exerciţiu de forţă, votând nu pe vorbe meşteşugite ori pe pachete electorale încropite tot din banii lor, ci în baza propriilor convingeri. Iar dacă acestea nu există să anuleze votul. Dar importantă e participarea. Semnalul că românilor le pasă de soarta lor. Să nu mai lăsăm la mâna „nucleelor dure” şi a „bazinelor electorale” soarta noastră şi viitorul copiilor noştri.
Până acum, niciodată românii n-au ieşit nici măcar jumătate la vot. Anul acesta trebuie să demonstrăm că ne pasă şi cine ne reprezintă în Europa şi cine ne reprezintă în faţa lumii.

Şt. B.