Revine pachetul-trusou pentru nou născuți? * Proiect de lege inițiat de deputatul PNL, Mara Calista

La opt ani de când a fost eliminat trusoul pentru nou-născuți, acordat, până în 2010, sub forma unui stimulent financiar în valoare de până la 150 de lei, un deputat PNL încearcă să reintroducă acordarea gratuită a acestui sprijin, valoarea pachetului-trusou pentru fiecare copil născut-viu fiind, de această dată, de până la 750 de lei. Inițiatorul acestui proiect de lege este deputatul PNL, Mara Calista, care, după cum ne-a declarat, își dorește ”ca acest proiect să treacă măcar în sesiunea parlamentară din luna februarie a anului viitor. Mă îndoiesc că până la finalul lunii decembrie a acestui an va trece, pentru că sunt alte priorități, cum ar fi legea pensiilor”.

Mara Calista a spus că proiectul de lege a fost semnat de colegii de partid, dar”sunt semnatari inclusiv de la PSD-ALDE”.

Proiectul de lege depus la Senat prevede că ”se acordă gratuit un pachet-trousou pentru fiecare copil nou-născut viu, reprezentând un ajutor propriu-zis util părinţilor, tutorelui, curatorului, persoanei căreia i-a fost dat în plasament familial copilul, inclusiv asistentul maternal sau persoanei căreia i-a fost încredinţat copilul în vederea adopţiei pentru îngrijirea nou-născutului de produse de îngrijire şi/sau lenjerie de primă necesitate. Părintele, tutorele, curatorul sau persoana căreia i-a fost dat în plasament familial copilul, inclusiv asistentului maternal sau persoana căreia i-a fost încredinţat copilul în vederea adopţiei, trebuie să opteze pentru primirea în mod gratuit a unui pachet-trusou pentru nou-născut. Pachetul trusou pentru nou-născut se acordă o singura dată din oficiu, la momentul externării din spital/maternitate sau împreună cu eliberarea certificatului de naştere după caz”.

Un astfel de sprijin a fost acordat părinților, la nașterea copilului, până în anul 2010. La acea vreme, valoarea trusoului era de până la 150 de lei, bani care se acordau mamelor care au născut, acestea urmând să achiziționeze toate cele necesare pentru îngrijirea nou-născutului. ”De data aceasta încercăm să mergem pe un model finlandez. Vor fi acordate produse în valoare de până la 750 de lei. Deci nu vor fi acordați bani. Sunt două motive pentru care am inițiat acest proiect: În primul rând, este unul din proiectele pe care le am în lucru pentru creșterea natalității în România. Al doilea motiv este legat de gradul de sărăcie din România, astfel că acordarea trusoului este un ajutor pentru mămicile tinere care nu au poibilitatea să-și achiziționeze toate cele necesare pentru îngrijirea în primele luni ale nou-născutului”, a declarat deputatul PNL, Mara Calista.

La externarea din spital sau la eliberarea certificatului de naștere al copilului, părinții vor primi pachetul-trusou care cuprinde: o saltea pentru înfăşat, o păturică, un sac de dormit pentru nou-născut, o căciuliţă de bumbac, mănuşi din bumbac pentru nou-născut, 2 perechi de şosete din bumbac pentru nou-născuţi, un costum cu capişon din bumbac, o salopetă tricotată, 2 body-uri cu mânecuţă scurtă din bumbac, 2 body-uri cu mânecuţă lungă din bumbac, 2 perechi de pantalonaşi din bumbac pentru nou-născut, prosop din bumbac pentru nou-născut, forfecuţă pentru unghii nou-născut, perie pentru solzi, termometru pentru baie, termometru, aspirator nazal pentru nou-născut, cremă pentru schimbare scutece, şampon şi gel de corp pentru nou-născut, cremă/ulei de corp pentru nou-născut, 2 aleze din bumbac, un pachet de scutece (24 buc.), 2 biberoane pentru nou născut (120 ml şil 180 ml), 2 suzete pentru nou-născut, 2 cutii de lapte praf pentru nou născut, produse în limita valorii de 1,5 ISR.

M. MEILĂ