Repere teleormănene: Tezaurul de la Peretu

Coiful de la Peretu, una dintre cele mai importante descoperiri făcute în judeţul Teleorman în ultimele cinci-şase decenii, face parte din tezaurul descoperit întâmplător în anul 1970, într-un mormânt tumular getic, pe partea dreaptă a râului Vedea, la circa 2,5 km sud de cetatea getică de la Albeşti.

Tezaurul a fost recuperat de un inginer agronom şi predat profesorului Petre Voievozeanu.

În acelaşi an, Emil Moscalu, arheolog în cadrul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti, a realizat o săpătură de salvare în ceea ce mai rămăsese din mormânt.

Pentru completarea informaţiei despre contextul îngropării tezaurului, în 1971 s-au mai efectuat cercetări în jurul tumulului.

Tezaurul este compus dintr-un coif de argint aurit, un cazan din bronz fragmentar, o tavă din acelaşi material, un cap de sceptru de argint aurit, un arybalos, 3 phiale, o strecurătoare, o ţeavă, o aplică frontală, piesele unei zăbale din fier placate cu argint, un inel de chingă din fier placat cu argint, un colier de mărgele din argint, 46 de aplice şi o piesă convexă din tablă de bronz.

Tezaurul are în total 61 de piese şi cântăreşte 2568,90 g.

Tezaurul de la Peretu poate fi datat în perioada 383-340 î. Chr., în vremea în care geto-dacii se afirmau în zona Balcanilor.

Este posibil ca el să fi aparţinut unui şef de trib din vestul Câmpiei Munteniei, care îşi avea sediul în cetatea de la Albeşti.

Coiful este de tip getic, iar piese asemănătoare au mai fost descoperite la Poiana Coţofeneşti, Agighiol, Porţile de Fier (păstrat la Detroit, S.U.A) şi Cucuteni-Băiceni. Greutatea coifului este de 754 g, fiind foarte apropiată de cea a coifului de la Agighiol.

Coiful este identic ca formă şi prin ornamente cu coifurile de la Agighiol şi Porţile de Fier. Părţile frontală, parietală şi occipitală sunt ornamentate cu trei frize cu motive florale şi geometrice. Apărătoarea cefei este împodobită cu cerbi, animale nobile ale naturii. Obrăzarul stâng este ornat tot cu un cerb. Cel drept are un vultur cu corn, cu peşte în cioc şi iepure în gheare. Motivul ochilor figuraţi pe partea frontală a coifurilor de la Peretu, Agighiol, Porţile de Fier, ca şi pe cele de la Poiana Coţofeneşti şi Cucuteni Băiceni are un stil şi o formă unică. Aceştia aveau un rol deosebit, ţinând cont că materialul din care erau confecţionate coifurile, chiar dacă era valoros, nu putea asigura protecţia necesară în război, iar datorită lui, purtătorul devenea o ţintă principală.

Foarte probabil, coifurile de acest gen erau purtate numai cu ocazia unor scene de cult şi de investitură, căsătorie, turnee regale, ospeţe şi, eventual, la vânătoare.

Motivul ochilor este prezent şi pe ceramica greacă, pe akinakesurile scitice şi pe cele din mediul tracic.

Prezenţa unor coifuri din metale preţioase în cadrul tezaurelor getice din sec. IV. î. Chr. se încadrează în lunga serie a existenţei acestor tipuri de artefacte. Coifuri de paradă sau care asigură creşterea prestigiului purtătorului datează încă din epoca bronzului.

Tot în aceeaşi perioadă, în nordul Europei, existau coifuri de bronz decorate cu coarne şi ochi ca atribute ale divinităţilor. În Sumer, au fost descoperite coifuri de aur în mormintele regale. Grecii şi romanii au avut obiceiul de a impresiona prin armele lor de paradă. De la ei au preluat această deprindere şi celţii, tracii şi mai târziu germanicii.

Sursa: Muzeul Județean Teleorman

Cornelia RĂDULESCU

Lasă un răspuns