Repere teleormănene: Prima cale ferată din județul Teleorman

Rusia a declarat război Turciei pe 12 aprilie 1877, armata rusă din Caucaz trecând granița cu Imperiul Otoman. Ca urmare a acestui fapt, Turcia a amenințat că trece Dunărea și atacă România.

În această conjunctură, România își dislocă trupele la Dunăre, preîntâmpinând atacurile Turciei și protejând drumul armatei rusești spre sudul Dunării.

În tot acest timp au loc mai multe ciocniri între trupele româno-ruse și cele otomane.

Arata rusă din Balcani era condusă de Marele Duce Nicolae, fratele țarului Alexandru al II-lea și a avut cartiere generale în trei localități teleormănene de pe malul Dunării: Turnu Măgurele, Zimnicea și Pietroșani (în acea vreme în județul Vlașca).

Armata rusă a trecut Dunărea pe la Zimnicea-Șiștov în noaptea de 14/15 iunie 1877, iar primul etalon al armatei române a trecut pe 16 iulie 1877, pe la Turnu Măgurele-Nicopole.

După insuccesele rușilor la Plevna, ducele Nicolae cere ajutor domnitorului României, Carol, astfel încât în perioada 19-29 august 1877 restul armatei române trece Dunărea pe la Corabia, venind în ajutorul rușilor.

După asediul Plevnei, care a durat o lună, armata română s-a acoperit de glorie.

Spre sfârșitul anului 1877, datorită necesității militare, rușii au construit o cale ferată între Frătești (Giurgiu) și Zimnicea.

Această cale ferată traversa moșia Bragadiru, legând calea ferată București-Giurgiu, singura existentă în acea vreme în țara noastră.

Calea ferată construită de ruși avea opt stații militare, dintre care trei erau halte: Frătești, Alexandria, Slobozia, Belarada (între Arsache și Bălării), Pietroșani, Bujoru, Feraska (Năsturelu) și Zimnicea.

În Giurgiu, Frătești, Pietroșani și Zimnicea rușii au construit spitale militare de mare capacitate.

Această cale ferată a fost inaugurată la 4 decebrie 1877 de țarul Alexandru al II-lea al Rusiei, care a parcurs traseul Pietroșani-Frățești.

Pe calea ferată Frătești-Zimnicea s-au efectuat în anul 1878 numeroase transporturi militare: prizonieri turci evacuați din Bulgaria, răniți și materiale de război.

Calea ferată inaugurată la 4 decembrie 1877 a fost detonată la sfârșitul războiului, în noiembrie 1878.

Deși a avut o existență scurtă, aceasta este prima cale ferată care a traversat județul Teleorman.

Cornelia RĂDULESCU