Repere teleormănene * Localități teleormănene menționate în documente vechi

Perioada imediat următoare întemeierii statelor feudale românești este săracă în mărturii, izvoarele documentare existente fiind puține și foarte prețioase.

Acestea sunt observații de călătorie ale celor care au trecut prin țările române. Notându-și impresiile, călătorii străini medievali ne-au lăsat informații cu caracter istoric, geografic, social-politic și economic, străbătute, evident, de subiectivismul celui care a consemnat.

Pelerinii germani Peter Sparnau și Ulrich von Tennstadt au fost primii de la care s-au păstrat însemnări despre trecerea lor prin Muntenia, în anul 1385. Întorcându-se din Țara Sfântă, ei au intrat în Țara Românească pe la Zimnicea, apoi au mers la Russenart (Rușii de Vede), la Nuwestad (Pitești), la Câmpulung și au trecut în Transilvania, mergând spre Buda.

Petru Bogdan Baksic, arhiepiscop catolic al Bulgariei, în urma deselor vizite în Pricipatele Române, ne-a lăsat informații despre istoria acestora. În urma călătoriei din anul 1640 în Țara Românească, a descris cetățile de pe malul stâng al Dunării, iar despre cetatea Turnu spune că este „bine păzită pentru proviziile pe care le depozitează pentru soldații din garnizoană”, subliniind că se întinde pe 6 mile în lungime, iar ținutul este foarte bogat.

Evlia Celebi, apropiatul sultanului Murad al IV-lea, a călătorit mult în Orient și Occident, lăsând o carte de călătorii de mii de pagini, cu însemnâri despre locurile, evenimentele și popoarele întâlnite. În vremea aceea (secolul al XVII-lea), cetatea Turnu era „o cetate interioară datorită zidului de pământ construit în jurul său, prin care se pătrundea prin două porți, una înspre uscat și alta spre Dunăre”, iar orașul „exterior era format din trei sute de case”. Datele furnizate de acesta au și inexactități, subiectivismul determinându-l să atribuie otomanilor calități și fapte nereale.

Filippo Pigafetta, istoric militar și arhitect, „a însoțit în anul 1595 un corp toscan trimis de marele duce Ferdinand în ajutorul lui Sigismund Bathoru”, ocazie cu care a cunoscut Țara Românească și a trimis dări de seamă despre campania antiotomană. El descrie „unul dintre cele patru drumuri spre Țara Românească, cel ce urmează firul Oltului (…)lângă Turnu”.

În prima jumătate a secolului al XVII-lea, în „Cronica aleasă și informativă”, istoriograful Mehmed bin Mehmed spune că turcii au reparat cetatea Turnu și Isaccea, sultan fiind Mehmed I.

„Letopisețul Cantacuzinesc”, considerat a fi redactat de Stoica Ludescu, folosește scrieri mai vechi, din secolul al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea, „pornește de la descălecat și se termină la 1690”. Domnia lui Mihai Viteazul este redată în detaliu, inclusiv „prima victorie de la începutul anului 1595 împotriva detașamentelor de tătari și turci de la Putinei, Stănești și Șerpătești”.

Letopisețul ne redă și un alt episod din campaniile antiotomane, cel din iarna anului 1596 împotriva cetății Nicopole, când Mihai Vodă „ocoli cetatea Turnul și-l bătură și-l arseră”.

Radu Popescu, cronicarul primului domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, spune că „la Nicopole Mihai a obținut o altă biruință, multiplicată în nordul Bulgariei, unde i se închină sârbimea”.

Sursa: Ecaterina Țânțăreanu,, „Habitat medieval în sud-vestul Munteniei în sec. XIV-XVII-lea.Temeiuri istorice și arheologice”

Cornelia RĂDULESCU