Repere teleormănene: Descoperiri arheologice în comuna Peretu și împrejurimi

Moșia comunei Peretu a oferit condiții prielnice dezvoltării vieții din cele mai îndepărtate timpuri, aici aflându-se soluri fertile, favorabile obținerii unor recolte bogate, climă temperată, păduri întinse și ape curgătoare în imediata apropiere.

Acest lucru este dovedit de numeroase descoperiri arheologice făcute pe moșia satului, dar și de informații scrise și orale și de toponime.

Cele mai vechi urme de locuire au fost descoperite întâmplător în anul 1872 de câțiva elevi ai școlii din localitate.

Pe coasta dealului din apropiere, între „Drumul Olăreasa” și „Drumul lui Costache”, au fost descoperite fragmente de ceramică și unelte de silex.

Uneltele de silex (material care nu există în această zonă) aparțin sfârșitului epocii mezolitice și începutului epocii neolitice (4000-5000 î.e.n.).

În toamna anului 1981 au fost găsite alte unelte din silex, tot de către elevi, în zona numită „La Troiță” (între șoseaua națională și calea ferată).

De aici s-au adunat multe fragmente de ceramică geto-dacică (sec. VI-II î.e.n.), lucrată manual sau cu roata olarului.

Alți elevi au făcut descoperiri asemănătoare în același an, pe malul pârâului Bărâcea, în locul numit „La Ghiță Truică”.

Toate aceste descoperiri făcute în anul 1981 sunt pe un teren mic, de 3-4 km pătrați, fapt care duce la concluzia că acolo a fost o așezare datând din epoca fierului sau mai veche.

În satul vecin, Albești, așezat la nord de Peretu (care a aparținut de Peretu în Evul Mediu) a fost descoperită o așezare datând din secolele IX-VIII î.e.n., în punctul numit „Măgura lui Panait”. Aici a fost scoasă la suprafață „ceramică cenușie lucrată la roată, un fund de amforă thasiană și mărgică din pastă sticloasă ornamentată în stilul în ochi”.

Așezarea de la Albești este o cetate getică, situată la confluența pârâului Burdea cu Vedea și se întinde pe o suprafață de aproape două hectare, fiind apărată din trei părți (E, S și N) de pante abrupte, iar la V de un șanț adânc de pământ.

Cea mai importantă descoperire arheologică pentru epoca fierului a fost făcută în noiembrie 1970 la Peretu de doi mecanizatori care nivelau o parcelă de pământ. Trecând cu lama tractorului să niveleze o măgură, au descoperit un mormânt geto-dac, care datează din prima vârstă a fierului (secolul al IV-lea î.e.n.).

Specialiști de la Muzeul Județean Teleorman, de la Muzeul din Roșiorii de Vede și de la Muzeul de Istorie din București au stabilit că este vorba de un mormânt tumular, de inhumație traco-getic, aparținând unui reprezentant al aristocrației locale.

Mormântul princiar a fost descoperit în partea de NE, pe locul numit „La Izvoare”.

Situat în apropierea cetăților dacice de la Albești și Roșiorii de Vede, mormântul se aseamănă cu cele de la Agighiol și Porțile de Fier și este datat ca aparținând anilor 375-340 î.e.n.

Apropierea de cele două cetăți, dar și tezaurul cu care a fost îngropat au dus la concluzia că aparține unei căpetenii geto-dace.

Mormântul a avut o infrastructură din lemn și două camere mortuare.

În prima cameră funerară s-au găsit osemintele conducătorului și obiecte de ceramică, vârfuri de săgeți, cuțite din fier, vase de bronz și obiecte de argint aurit, depuse într-un vas de bronz acoperit.

Tezaurul, alcătuit „din peste 50 de piese din argint placat cu aur, printre care și un coif de argint aurit, în greutate de 750 de grame” se află la Muzeul de Istorie din București.

Alături de coif au mai fost găsite „un cap de formă umană din argint al cărui gât în formă de tub, poate fi un vârf de oiște sau de sceptru, vase de argint, din care 5 sunt cupe mari, fiale tracice și vase de bronz de factură grecească, aplice din argint, ovale, reprezentând lupta dintre animale și în formă de rozetă, terminate cu protome de animale” („Dicționar enciclopedic de artă veche”, Radu Florescu, H. Daicoviciu, Lucian Roșu).

Aceiași specialiști afirmă: „Modul cum au fost lucrate obiectele găsite în mormântul geto-dac de la Peretu dovedește gradul înalt de civilizație la care ajunseseră strămoșii nostri.”

În cea de a doua cameră funerară au fost descoperite scheletele a doi cai, doi câini și ale unei bovidee, componentele unui car cu patru roți.

Interpretarea specialiștilor este următoarea: cel decedat a participat la o luptă și, fiind grav rănit, și-a pierdut viața și a fost înmormântat cu mari onoruri, cu tezaurul și carul lui de luptă (Mariana și Marian Vânătoru, „Monografia comunei Peretu, județul Teleorman”).

Descoperirea de la Peretu reprezintă un argument în ceea ce privește existența pe aceste meleaguri a unei civilizații geto-dacice, despre care au vorbit pentru prima dată istoricii greci Hecateu din Milet și Herodot din Halicarmas.

Ea este o dovadă că geții foloseau unelte și arme din fier și se ocupau cu agricultura, creșterea animalelor, meșteșugurile și comerțul.

În satul vecin moșiei Peretu, Dulceanca (component al comunei Vedea) a fost descoperită o așezare care demonstrează o viață economică dezvoltată a unui grup de geto-daci din sec. III-II î.e.n. Locuințele sunt bordeie cu o adâncime medie de 1,30 m. Aici a fost găsită ceramică autohtonă și o monedă getică din anii 88-80 î.e.n.

De-a lungul timpului, locuitorii de pe cele două maluri ale râului Vedea s-au aflat într-o legătură permanentă, iar râul și pădurea le ofereau posibilitatea de a se apăra de dușmani.

În ceea ce privește viața spiritulă a geto-dacilor, mormântul de la Peretu dă informații despre ritualul de înmormântare din sec. IV-III î.e.n. Pe lângă incinerare, folosită frecvent, se practica și înhumarea, ridicându-se un tumul deasupra mormântului (un alt mormânt tumular a fost descoperit într-un sat vecin, Meri). În funcție de poziția socială sau de avere, în morântul celui decedat se puneau obiecte de argint și bronz, arme, vase și animale.

Cornelia RĂDULESCU