Repere teleormănene: Contribuția teleormănenilor în Primul Război Mondial (II)

Încă de la începutul războiului pe teritoriul județului Teleorman au fost înființate spitale de campanie pentru răniții și bolnavii care veneau de pe frontul de nord.

În Alexandria au existat șase lazarete și spitale, care au funcționat în localul Școlii nr.1, localul Școlii nr. 2, Gimnaziul Alexandru Ghica, hotelurile Iacovache, Noica, Ionescu, Paspale, Florescu.

Localul Școlii nr.1 a fost mai întâi spital, iar din toamna anului 1916, lagăr de prizonieri al Puterilor Centrale.

Și în celelalte orașe școlile și hotelurile au devenit spitale.

Nicolae Racottă, proprietar din comuna Ștorobăneasa, a oferit pe timpul războiului găzduirea și întreținerea a șase paturi pentru ofițerii convalescenți, casa lui fiind anexa spitalului din comuna Brânceni.

La 31 octombrie 1916, în spitalele din Alexandria existau peste 750 de răniți, îngrijiți de medicul Șerrer Solomon.

În spitalele din județul Teleorman laptele distribuit era de la particulari, care primeau un preț foarte mic, iar proprietarii pădurilor dădeau lemne de foc, pentru care plata urma să fie făcută la reinstalarea păcii.

În a doua zi de la intrarea României în război, pe 16 august 1916, tunurile austro-ungare aflate pe Dunăre au bombardat orașul Zimnicea.

Populația din orașele Zimnicea și Turnu Măgurele a fost evacuată în orașele Roșiorii de Vede și Alexandria sau în localitățile învecinate, la rude, însă unii locuitori au refuzat să-și părăsească locuințele.

Pe 12 noiembrie 1916, armata germană a intrat în Roșiorii de Vede, iar pe 14 noiembrie a fost ocupat orașul Alexandria.

După ocuparea teritorului județului, întreaga viață economică, socială și culturală a fost subordonată comandamentului german.

Au fost fixate cote obligatorii de cereale, furaje, vite, dar și sancțiuni care urmau să fie aplicate cetățenilor care nu respectau măsurile luate de autoritățile germane.

Germanii rechiziționau cai, porci, păsări, unt, ouă, paie, coceni, papură.

Caii erau aduși în centrele de rechiziționare din următoarele localități: Alexandria, Bivolița, Călinești.

Pentru animalele rechiziționate țăranilor li se plăteau sume foarte mici, iar atunci când o localitate sau un locuitor nu se prezenta cu vitele la rechiziții sau nu putea preda la termen, se aplicau amenzi enorme.

Amenzile aplicate județului, localităților și locuitorilor pentru că nu au putut preda la timp produsele cerute au fost, în cei doi ani de ocupație, de 145963370,88 lei.

Germanii, bulgarii și ungurii au săvărșit fapte îngrozitoare, devastând chiar și bisericile din unele localități ale județului, cum s-a întâmplat la Conțești și Netoți.

Bisericile care dețineau două clopote aveau obligația ca pe unul să îl predea germanilor. Acesta a fost cazul bisericilor din Lisa, Peretu, Nenciulești, Năsturelu, Poroschia și multe altele, care au predat clopotele administrației militare germane, pentru care au primit un preț derizoriu.

În această situație, acțiunile de împotrivire a populației din județul Teleorman s-au intensificat.

Pentru a opri valul de împotriviri, autoritățile de ocupație au convocat la Turnu Măgurele pe toți administratorii, învățătorii și preoții, făcându-i responsabili de liniștea în localitățile teleormănene.

Formele de rezistență a teleormănenilor au fost variate. Prima dintre acestea a fost nepredarea cotelor de produse agro-alimentare. O altă formă a fost deteriorarea liniilor telefonice ale armatei germane, pentru care locuitorii din Bujoru, Drăgănești de Vede, Ciolăneștii din Vale, Tecuci-Kalinderu, Didești, Tătărăștii de Sus, Siliștea Gumești, Blejești, Scurtu au primit amenzi mari pentru deteriorarea cablurilor telefonice.

Ceferiștii de la depourile Roșiorii de Vede și Turnu Măgurele au refuzat să lucreze pentru inamic, fiind arestați de autoritățile de ocupație.

Rezistența populației civile a făcut ca armatele de ocupație să recurgă la crime, schingiuiri și deportări. Au fost arestați 700 de oameni, majoritatea țărani, au fost schingiuiți 23 și asasinați 32.

Unii locuitori ai județului nostru, nemaiputând suporta persecuțiile, s-au sinucis. Este cazul Sofiei Haralambie, directoarea Școlii nr.1 din Turnu Măgurele, care, împreună cu soțul ei, medic, au fost jefuiți de bani și de haine și luați prizonieri. Datorită tratamentului aplicat insuportabil, aceștia s-au sinucis, pe 1 decembrie 1916, în Drăgănești Vlașca.

Rezistența civililor nu a fost în zadar, în toamna anului 1918 armatele Puterilor Centrale fiind nevoite să încheie armistițiul, iar la 1 Decembrie 1918, teleormănenii bucurându-se că au contribuit și ei la înfăptuirea României Mari.

Cornelia RĂDULESCU