Repere teleormănene: Continuitatea locuirii moșiei comunei Peretu

Informații certe despre existența unui sat pe moșia actuală a comunei Peretu datează din secolul al XVI-lea.

Acea așezare se numea Depusa și era locuită de oameni liberi.

Satul Depusa a devenit la sfârșitul secolului al XVI-lea sat domnesc, proprietarul lui fiind Mihai Viteazul.

Astfel, locuitorii satului Depusa au devenit din oameni liberi (moșneni), țărani șerbi (rumâni).

Satul Depusa a fost format pe o parte a moșiei Peretu și este o verigă în continuitatea locuirii acestei moșii.

După moartea lui Mihai Viteazul, o parte din locuitorii acestui sat au reușit să strângă bani pentru răscumpărare și au redevenit oameni liberi, după cum arată un document din 11 ianuarie-martie 1620, care spune că Radu și fratele lui, Simtion, boieri mai mici, își răscumpără pământurile.

Încă un document ne dă informații despre satul Depusa, care a fost rumânit în timpul lui Mihai Viteazul (Ion Donat, „Satele lui Mihai Viteazul din județul Teleorman). Documentul, scris de Stoica logofăt la 20 noiembrie 1641, dovedește că locuitorii satului Depusa ies din rumânie în anul 1641 (o parte își răscumpăraseră deja libertatea în 1620).

Alt document vorbește despre satul Dulceni, vecin cu Depusa, care a fost rumânit tot de Mihai Viteazul, pentru neplata birurilor. După moartea domnitorului, sătenii au început să strângă bani pentru a ieși din șerbie, însă noul voievod, Radu Șerban, a dăruit moșia Dulceni, împreună cu șerbii, căpitanului Raț Mihai, ca răsplată pentru faptele lui.

Documentul scris de Dragomir, la 10 iunie 1619, arată ieșirea din rumânie a locuitorilor satului Dulceni.

Țăranii din satele Depusa și Dulceni, după ce s-au răscumpărat din șerbie cu mulți bani, nu au reușit să păstreze în totalitate moșia.

Trebuie menționat faptul că în secolul al XIX-lea moșia Peretu era compusă din: Albești, Cozia, Depusa, Dulceni, Bubuiești (sau Bumbuiești), Peretu, Plosca Grenicerilor, Mușătești și Părul Rotund, având o suprafață de 18244 pogoane.

Pe la jumătatea secolului al XIX-lea (până la formarea orașului Alexandria), principalul drum care lega Roșiorii de Vede de Zimnicea trecea pe hotarul dintre moșiile Peretu și Belitori (Troianul), pe lângă satele Depusa, Dulceni, spre Piatra (secolele XV-XIX și mai înainte).

Satul Peretu s-a format în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, în apropierea acestui drum, numit al Țintei sau al Zimnicei. Atunci se afla pe deal, nu la poalele lui, ca astăzi.

În secolul al XVII-lea, boierii măresc obligațiile țăranilor, încercând să-i retransforme în șerbi. Acestor nelegiuiri li se adaugă atacurile turcilor, care-i determină pe săteni să fugă în păduri sau chiar spre munte, pentru a scăpa de birurile cerute de turci, de domnitor sau de boieri.

Așa au făcut probabil și sătenii din Depusa, astfel încât spre sfârșitul secolului al XVII-lea nu mai sunt dovezi despre ei sau despre moșie.

Există ipoteza ca aceștia să nu fi plecat departe, ci să fi defrișat pământurile din apropiere, din preajma râului Vedea, unde se afla o pădure întinsă, formată cu precădere din peri pădureți.

Acești săteni, cărora li s-au alăturat și alții, din localitățile vecine, au format probabil un cătun în luminișurile acelei păduri, fiind feriți de atacurile turcilor și de plata birurilor.

Astfel s-ar explica și denumirea satului Peretu, care apare în documente (în special în cele din secolul al XIX-lea) ca Peretu-Dulceni.

Primele informații despre satul Peretu apar la jumătatea secolului al XVIII-lea, fără a se preciza când a fost înființat.

Date amănunțite despre Peretu se află în hotărnicia pentru moșia satului, din anul 1841 și în cea a orașului Rușii de Vede, din anul 1849.

Din aceste două documente aflăm că proprietarul moșiei „ce se numea Peretu sau Albești a fost Andronache biv. vel clucer”, apoi soția acestuia, Stanca Palada.

Astăzi, satul Albești face parte din comuna teleormăneană Vedea.

Cornelia RĂDULESCU