Remember: Nicolae Labiș * Un genial poet, stins la doar 21 ani

In cea mai lunga noapte a anului, 21 spre 22 decembrie 1956, acum 62 de ani, in urma unui grav accident de circulatie din Bucuresti, inima tanarului poet Nicolae Labis a incetat sa mai bata, acesta fiind, dupa spusele lui Geo Bogza, “baiatul care putea fi un luceafar al poeziei romanesti”.

Copil minune al poeziei, ca si poetul francez Jean -Arthur Rimbaut, a zarit lumina zilei la 2 decembrie 1935, in satul de munte Malini, comuna Poiana Marului, din judetul Suceava, ca fiu al invatatorilor Eugen si Ana Profira, o familie inrudita prin mama cu Stefan a Petrei Ciubotariul, tatal marelui povestitor roman Ion Creanga.

Si-a petrecut copilaria in satul natal, alaturi de cele doua surori, Margareta si Dorina, pe care le-a iubit nespus de mult si carora le-a dedicat primele sale poezii.

In septembrie 1942 este inscris la Scoala Primara din Malinii Sucevei, avand ca dascalita chiar pe mama sa, Profira, cea care-i asigura o educatie aleasa si nu-l va rasfata deloc la orele de curs.

Odata cu izbucnirea celui de Al doilea Razboi Mondial, dupa ce tatal a fost concentrat pe front, intreaga familie si rudele sale s-au refugiat in satul Vacarea, din comuna Mihaiesti, in apropiere de orasul Cimpulung-Muscel.

Urmand clasa a III-a primara la scoala din Vacarea, se afirma ca un elev cu un talent profund si o severa intelingenta artistica, incat scrie primele sale poezii si scenete, redacteaza scrisori pentru cei plecati pe front, din partea fetelor din sat.

Manifesta interes pentru desen si pentru spectacolele teatrale, placandu-i sa apara in public ca recitator. In acest sens, demn de amintit, este prezenta lui la Cosfatuirea Tinerilor Scriitori din Moldova, tinuta la Iasi (1950), unde recita poezia – confesie “Fii darz si lupta, Nicolae!”, fiind frenetic aplaudat si felicitat de intreaga asistenta.

Dupa ce tatal sau a fost lasat la vatra, in mai 1945, familia Labis se intoarce la Malini, gasind, ca dupa razboi, casa si scoala din sat distruse, fara usi si cu ferestre sparte.

Mai mult, seceta excesiva din acel an s-a adaugat ororilor razboiului: ”Oamenii se hraneau cu paine de ovaz si in cele din urma cu faina de coceni” (Romulus Rusan).

Starea de insetare si infometare, din vara anului 1945, este semnalata si de Labis in admirabilele sale versuri, din tulburatorul poem “Moartea caprioarei”, unde pentru potolirea foamei chiar tatal sau apeleaza la vanatoarea de capre, “vanatoarea foametei in Muntii Carpati”, la care baiatul Nicolae este martor involuntar al “mortii caprioarei”.

Urmand cursurile Liceului de baieti “Nicu Gane” din Falticeni (1947-1951), unde se distinge ca un elev eminent, in mai 1951, a luat Premiul I la Olimpiada Nationala de Limba si Literatura Romana, de la Bucureti.

Continuandu-si studiile, la 15 septembrie 1952, se inscrie la Scoala de Literatura si Critica Literara “ Mihai Eminescu” din Bucuresti, unde este numit redactor – responsabil al revistei “Anii de ucenicie”.

Avand ca profesori pe marii prozatori romani Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu si Tudor Vianu, gratie inzestrarii lui poetice si intelectuale, se impune repede ca un veritabil lider de opinie in domeniul activitatii si creatiei literare.

Generos si cinstit, insufletit de dragostea cea mai fierbinte pentru poporul de la care a invatat graiul si cantecul romanesc, ale carui idealuri le a imbratisat, ca poet innascut, a scris versuri de un lirism grav, inchinate naturii, patriei si oamenilor ei, o poezie a intrebarilor si raspunsurilor, adresata deopotriva constiintelor si setei de frumos.

Poeziile sale sunt intalnite in aproape toate periodicele anilor 1950-1956: “Iasul nou”, “Viata romaneasca”, “Tanarul scriitor”, “Gazeta literara”, “Contemporanul”, “Lupta poporului” s.a.

In timpul vietii, in 1955, publica in “Viata romaneasca” celebrul poem intitulat “Moartea caprioarei”, o capodopera a creatiei sale poetice, ca si poemul in proza “Mihail Sadoveanu”.

In mai 1956 publica inataia sa carte “Puiul de cerb”, iar in octombrie, acelasi an, ii apare volumul “Primele iubiri”, ambele intampinate cu elogii de critica literara, fapt pentru care este primit ca membru al Uniunii Scriitorilot din Romania.

Volumul de poezie “Lupta cu inertia“ este editat postum, in 1958, iar cele doua volume pentru copii au vazut lumina tiparului mult mai tarziu: ”Pacalici si Tandalet” (1963) si “Scufita Rosie” (1967).

Inainte de a se fi realizat pe deplin, ca un mare poet al romanilor, intamplarea face ca in noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, la scurt timp dupa ce implinise 21 de ani, acesta sa fie victima unui tragic accident de tranvai in statia “Coltea” din Bucuresti.

Constatandu-se sectionarea coloanei vertebrale, destinul nu i-a mai oferit nicio sansa, astfel ca dupa o epuizanta agonie, vegheat cu dragoste si cu durere de parinti si prietenii sai “de vers si de visare”, moare in 22 decembrie 1956, la orele doua noaptea.

La catafalcul poetului, depus la Casa Scriitorilor “Mihail Sadoveanu” din Capitala, in ziua de 24 decembrie 1956, a avut loc o adunare de doliu.

Au vorbit Eugen Jebeleanu, in numele Uniunii Scriitorilor, Gheorghe Tomozei si Paul Georgescu.

La Cimitirul “Bellu”, unde a avut loc inhumarea, Eugen Mandric a rostit un ultim cuvant de adio , iar poetul Ion Brad a citit o poezie proprie dedicata celui rapus de “Pasarea cu clont de rubin”.

Dupa cum amintea poetul Mihai Beniuc, in vara anului 1970, “Ceea ce ne-a ramas de la Labis e un foc viu care ne vorbeste de comorile viitorului si pe care noile generatii poetice urmeaza sa le dezgroape. Oare e putin? Flacara pe comori, dintr-un luceafar asfintit prea devreme”.

Prof. Marinela Armeanca Matota

Scoala Gimnaziala Scurtu Mare