Războiul stelelor

Ca orice lider politic mediocru, Dacian Cioloș știe să profite de oportunități. În USR apele au dat în clocot, principalele figuri ale partidului se arată cu degetul, iar după două luni de la intrarea la guvernare încă n-au terminat cu împărțeala funcțiilor, ceea ce chiar și „ciuma roșie” făcea mai cu talent.

Miercurea trecută, Cioloș a declarat într-un interviu că „așa cum stau lucrurile acum” simte nevoia să candideze la conducerea Alianței USR-PLUS, dar și la preșindinția țării, la viitorul scrutin. El vede această decizie ca pe un lucru esențialmente necesar, având în vedere că Dan Barna nu mai are timp să se ocupe de politica de partid, pentru că este în același timp parlamentar și vicepremier.

„Cine se ocupă de partid trebuie să se ocupe de conducerea partidului și de organizarea lui. Când ești în Guvern sau în Parlament ai și acolo anumite responsabilități, unele sunt mai solicitante decât altele”, a spus clar Dacian Cioloș.

În conformitate cu această abordare, useriștii se tem că noul statut al viitorului partid va conține prevederi care să interzică cumularea funcțiilor de partid cu cele din Guvern, sau cu calitatea de parlamentar. Iar cum majoritatea personalităților din USR dețin asemenea funcții, există posibilitatea ca Cioloș să le facă loc celor de la PLUS în conducere și să preia controlul asupra alianței.

Există și alte disensiuni în alianță, printre ele aflându-se și organizarea alegerilor pentru funcția de președinte al viitorului partid. Cei de la PLUS și-ar dori alegerea președintelui pe baza unui referendum intern la care să participe toți membrii celor două partide, fie prin corespondență, fie on-line. În „contrapartidă”, useriștii doresc alegerea președintelui mai degrabă pe baza votului direct al delegaților la congres.

Deocamdată e vorba doar de un „război rece” și pe măsură ce se va apropia congresul el va deveni unul „fierbinte”, pentru că atât cei din USR, cât și cei din PLUS vor dori să-și impună cât mai mulți oameni în viitorul Birou Național. Congresul ar urma să aibă loc în toamnă, când vor fi finalizate fuziunea și înscrierea în Registrul partidelor a noii formațiuni politice.

Gurile rele, care spun că cele două partide au fost zămislite în laboratoarele „serviciilor”, mai spun că vom avea un adevărat război al stetelelor de sub sacouri.

Șt. B.

Lasă un răspuns