Proiectul „Primii paşi spre dezvoltarea profesională în domeniul economic- ECONOMIC- POCU/633/6/14/131925”

Inspectoratul Școlar Județean Teleorman, în parteneriat cu Asociația de Prietenie Româno-Franceză „ROMFRA” implementează proiectul „Primii paşi spre dezvoltarea profesională în domeniul economic- ECONOMIC- POCU/633/6/14/131925”.

Proiectul beneficiază de finanțare nerambursabilă și are ca obiectiv creşterea ratei de participare a elevilor din învăţământul terţiar non-universitar la programe de învăţare la locul de muncă, prin participarea unui număr de 184 elevi la activităţi relevante şi obligatorii precum stagii de practică, şedinţe de consiliere şi orientare în carieră, precum şi participarea în cadrul unui program inovativ de antreprenoriat prin planificarea, organizarea şi implementarea unor „Firme de exercițiu”.

Activităţile proiectului vor fi implementate prin realizarea unor parteneriate sustenabile cu sectorul privat, inclusiv cu entităţi din sectoarele economice cu potenţial competitiv identificate conform SNC şi din domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI, menite să faciliteze accesul elevilor în tranziţia acestora de la educaţie la un loc de muncă.

Sustenabilitatea instituțională, precum și cea a programelor educaționale va fi asigurată prin diseminarea, transferul și valorificarea bunelor practici dezvoltate în cadrul proiectului la nivel local și regional prin crearea unui sistem de informare coordonată între sectorul privat/angajatori și mediul preuniversitar.

În cadrul proiectului au fost prevăzute măsuri specifice să combată majoritatea cauzelor identificate prin intermediul următoarelor măsuri: organizarea unei campanii de conștientizare privind importanța participării elevilor la stagii de practică cu implicarea actorilor locali și a 2 mese rotunde în cadrul cărora se vor prezenta statistici relevante cu privire la locurile de muncă vacante, segmente de locuri de muncă de actualitate, trenduri privind alegerea unui loc de muncă, schimburi de experiență cu colaboratori care au desfășurat activități similare în anii anteriori; stagii de practică derulate pentru 184 elevi din domeniul Turismului, respectiv domeniul Economic și 184 Portofolii de practică ale elevului realizate; 184 Sesiuni de orientare a elevilor privind realizarea stagiului de practică susținut; 2 concursuri pentru stimularea elevilor cu cele mai bune performanțe în cadrul programelor de practică în cadrul cărora se vor acorda premii celor mai buni 30 de elevi participanți în cadrul programelor d

e practică; 6 vizite de studiu care au ca scop creșterea angajabilității elevilor și identificarea de locuri de muncă corelate cu informațiile dobândite de grupul țintă, precum și monitorizarea angajării grupului țintă; dezvoltarea competențelor antreprenoriale ale celor 184 elevi prin derularea unui program de formare urmată de organizarea unei competiții de planuri de afaceri unde vor fi premiate cele mai bune 6 planuri de afaceri; susținerea a 6 firme de exercițiu ce vor contribui la dobândirea competențelor specifice din sfera economică reală, valorificând astfel oportunitățile de creștere profesională, dezvoltare pentru carieră și încadrare în câmpul muncii a elevilor participanți.

Proiectul „Primii paşi spre dezvoltarea profesională în domeniul economic- ECONOMIC- POCU/633/6/14/131925” se derulează pe o perioadă de 24 luni, în intervalul 17.09.2020-16.09.2022, beneficiind de o finanțare totală de 2.372.037,54 RON, din care 2.016.231,95 RON reprezintă finanțare nerambursabilă, fiind cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Cornelia RĂDULESCU