Proiect de responsabilizare a tinerilor faţă de mediu

Grupul informal de tineri coordonat de Luca Sergiu, student la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din Bucureşti, demarează în perioada mai-octombrie 2013 în localitatea Alexandria, activităţile proiectului cu titlul “Să cunoaştem şi să protejăm împreună mediul înconjurător pentru a avea o viaţă sănătoasă”. Proiectul este finanţat de UE prin Programul Tineret în Acţiune şi are drept scop responsabilizarea tinerilor din judeţul nostru, în special şi cei din întreaga ţară, în general, faţă de mediul înconjurător şi stimularea interesului acestora de a se implica în acţiuni de promovare a protecţiei mediului.
În cadrul proiectului, tinerii participanţi din judeţul Teleorman şi nu numai, interesaţi de domeniul ecologiei, vor participa la o serie de activităţi cu caracter teoretic şi practic, finalizate odată cu realizarea Festivalului de mediu şi film ecologic, care va dura trei zile şi care se va bucura de prima sa ediţie, la Alexandria.
Cu această ocazie, vor fi prezentate şi probleme ecologice precum lipsa apei, defrişările, poluarea, încălzirea globală şi crime împotriva mediului.
Înainte de începerea festivalului tinerii vor vizita rezervaţii naturale şi monumente ale naturii din Teleorman (Rezervaţia naturală din pădurea Troianu, în care este protejată specia de Paeonia peregrina var. romanica (bujor românesc), Rezervaţia naturală Ostrovul Gâsca –comuna Năsturelu, în care există arborele natural de Salix alba, Rezervaţia naturală Pădurea Pojorătele din Drăgăneşti unde este protejat şi conservat tipul de habitat natural – şleau normal de luncă).
Caracterul profund educativ-formativ al evenimentului se va traduce în intrarea liberă la proiecţii, scopul manifestării fiind acela de a răspândi mesajul ecologic.
Astfel, toţi tinerii interesaţi sunt încurajaţi să surprindă imagini de pe stradă, din şcoală, liceu, campus sau imagini din călătoriile lor, care să reflecte modul în care comunităţile locale respectă, sau nu, mediul înconjurător, imagini care vor fi prezentate la masa rotundă, s-au în cadrul workshop-ului cu tema: ,,Viaţă sănătoasă într-un mediu sănătos”.
Munca tinerilor în acest proiect este o modalitate de a infuza societatea cu persoane competente pentru viaţa privată, profesională, publică, de a pregăti tinerii să perceapă viaţa ca pe un uriaş labirint ce ascunde multe experienţe care trebuie explorate. De aceea, prin acest proiect se va stimula interesul tinerilor de a participa la acţiuni comunitare, pentru că sunt numeroase modalităţi prin care îşi pot înmulţi activităţile extraşcolare, activităţi de unde pot cumula un bagaj impresionant de cunoştinţe.

M.M.