Proiect cu bani europeni pentru asistenți medicali și moașe * Șase asistenți medicali din Teleorman, în cel de-al treilea focus grup organizat în cadrul proiectului

Peste 200 de asistenți medicali și moașe din unităţi sanitare publice au fost selectați din toată ţara pentru a fi implicaţi şi instruiţi în cadrul proiectului „Servicii medicale îmbunătățite calitativ printr-o nouă politică publică privind valorile profesiilor de asistent medical și moașă – POLMED”, implementat, începând cu data de 28 iunie 2018, de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR), în calitate de beneficiar.

Conform unui comunicat de presă remis redacţiei „obiectivul principal al proiectului constă în dezvoltarea unui set de valori profesionale fundamentale pentru asistenți medicali și moașe, în beneficiul relației personal medical-pacient. Obiectivele secundare ale acestuia urmăresc creșterea capacității organizației de a formula propuneri de politici publice în sectorul medical și derularea unui proces participativ de elaborare a unei propuneri de politică publică alternativă care face referire la profesiile de asistent medical și moașă”.

În cadrul proiectului, în perioada 30-31 octombrie 2018 a avut loc la Sinaia cel de-al treilea focus grup, la care au participat 25 de asistenți medicali și moașe din județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman.

Potrivit Adrianei Cârnu, expert comunicare în cadrul proiectului, la acest focus grup au participat şi şase asistenţi medicali din cadrul Spitalului Judeţean Alexandria.

Cei 25 de participanţi la focus grup de la Sinaia au avut ocazia să se implice activ în procesul de identificare a orientărilor și opțiunilor ce țin de valorile profesionale şi, nu în ultimul rând, „au împărtășit experiențe concrete din viața profesională, raportându-se la modalitatea în care cele două profesii au evoluat”.

Potrivit aceleiaşi surse, activitatea de la Sinaia, „bazată pe dialog, interactivitate, brainstorming și lucru în echipă, a avut ca scop obținerea de informații complementare pentru realizarea anchetei referitoare la situația actuală din România cu privire la valorile profesiilor de asistent medical și moașe”.

Activităţile derulate în cadrul primuluifocus grup organizat în cadrul proiectului s-au desfăşurat în zilele de 16-17 octombrie 2018, la Vatra Dornei. La acesta au participat 25 de asistenţi medicali şi moaşe din judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.

Proiectul este co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020, Axa prioritară 1: Administrație publică și sistem judiciar eficiente, Obiectivul Specific 1.1: Dezvoltarea și introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică ce optimizează procesele decizionale orientate către cetățeni și mediul de afaceri în concordanță cu Strategia pentru consolidarea administrației publice 2014 – 2020Proiectul se va implementa pe o perioadă de 16 luni, respectiv iunie 2018 – octombrie 2019, și are o valoare totală de 999.853,36 lei din care asistenţa financiară nerambursabilă reprezintă 979.856,29 lei, iar contribuţia Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România fiind de 19.997,07 lei.

M. MEILĂ