Proiect comun Zimnicea-Svishtov pentru creșterea capacității de intervenție în situații de urgență

USES-„Standarde uniformizate, coordonare îmbunătățită – securitate comună” este un proiect comun Zimnicea-Svishtov privind situațiile de urgență.

Săptămâna trecută a avut loc conferința finală a proiectului bilateral Zimnicea-Svishtov privind situațiile de urgență.

USES-„Standarde uniformizate, coordonare îmbunătățita-securitate comună” este proiect cu finanțare europeană, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Interreg V-A Romania-Bulgaria. Obiectivul general al proiectul este acela de a crea un cadru de intervenție comună în cazul situațiilor de urgență din zona transfrontalieră.

În urma implementării acestui proiect, Zimnicea a organizat un serviciu de voluntari și a achiziționat o serie de echipamente și utilaje necesare intervențiilor în situații de urgență.

Zimnicea și Svishtov continuă tradiția bunei cooperări între cele două administrații publice locale printr-un nou parteneriat de succes concretizat prin proiectul USES-„Standarde uniformizate, coordonare îmbunătățită- securitate comună”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională în cadrul Programului Interreg V-A România-Bulgaria.

După implementarea cu succes a proiectului „Sănătatea ta contează! Modernizarea spitalelor din Zimnicea și Svishtov”, a fost finalizat și proiectul USES-„Standarde uniformizate, coordonare îmbunătățită-securitate comună”, care a vizat creșterea capacității de intervenție în situații de urgență a administrațiilor locale din cele două orașe vecine.

Valoare totală și eligibilă a proiectului este de 989,404.57 Euro, din care: orașul Zimnicea- 494,720.96 euro; total FEDR (85%)- 840,993.87 euro

La nivelul U.A.T. Orașul Zimnicea a fost dotat Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență cu echipamente și utilaje specifice în vederea creșterii capacității de intervenție în situații de risc: căutare-deblocare-salvare-evacuare în caz de cutremur; fenomene meteorologice periculoase; alunecări și prăbușiri de teren și inundații; cercetare-intervenție pentru risc biologic și chimic; sprijin în cazul incendiilor de vegetație pentru detașamentul de pompieri din Zimnicea; informare și prevenire în rândul populației.

Principalele utilaje, echipamente și servicii care au fost achiziționate pentru orașul Zimnicea sunt: echipamente și costume de protecție; buldoexcavator si mini-încărcător frontal; autoscară; tractor echipat cu lamă de zăpadă, sărăriță și remorcă; microbuz si autoturism de teren; detector video și acustic pentru detectarea victimelor prinse sub dărâmături; kituri pentru detecție chimică și biologică; motopompă, generator electric; truse pentru acordarea de prim ajutor și unelte PSI; aparatură pentru radio comunicație; cursuri de formare pentru profesională.

În urma implementării proiectului s-a crescut capacitatea de intervenție în situații de urgență la nivel local.

Cornelia RĂDULESCU