Programul “Investeşte în tine!” * Teleormănenii pot lua bani de la stat, fără dobândă, pentru investiţii personale

Creditele vor fi acordate prin CEC Bank, iar dobânda va fi suportată de la bugetul de stat

Documentele necesare pentru începerea efectivă a programului ”Investeşte în tine !”au fost semnate în urmă cu două zile la sediul Guvernului. “Investeşte în tine!” este un proiect prin care Guvernul vine în întâmpinarea nevoii de finanţare a românilor cu vârsta cuprinsă între 16-55 de ani pentru a-şi acoperi cheltuielile proprii şi pe cele ale membrilor familiilor lor făcute în educaţie, sănătate, investiţii imobiliare, cultură, sport. Astfel, proiectul este adresat, în primul rând, tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 26 de ani, care pot accesa un credit de până la 40.000 de lei, dar şi celor cu vârste între 26 şi 55 de ani, care pot lua credite de până la 35.000 de lei. Dacă persoana care apelează la acest împrumut este salariat, poate contracta încă 20.000 de lei. Documentele de garantare şi de plată pentru programul “Investeşte în tine” au fost semnate de Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, de Ion Ghizdeanu, preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, de Alexandru

Petrescu, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, de Stere Farmache, directorul general al Fondului Român de Contragarantare şi de Mihaela Popa, preşedintele CEC Bank.

Potrivit şefei Guvernului, Viorica Dăncilă, “dobânda pentru aceste împrumuturi va fi suportată de la bugetul de stat, iar anii de cursuri sau de studii reprezintă perioadă de graţie.Banii împrumutaţi în aceste condiţii avantajoase pot fi folosiţi pentru cheltuieli în educaţie, sănătate, investiţii imobiliare, cultură, sport, efectuate de oricare dintre membrii familiei beneficiarului. Începând de luni (ieri, n. red.) oamenii pot merge la banca parteneră, respectiv CEC, pentru a accesa aceste credite”.

Se speră că finanţarea prin proiectul “Investeşte în tine !” va avea un impact favorabil în integrarea tinerilor pe piaţa muncii şi creşterea ocupării cu circa 10 mii de persoane anual. Împrumutul se va acorda sub formă de linie de credit şi tragerea treptată din aceasta în funcţie de facturile prezentate la decontare sau plata directă a furnizorului pe baza facturii proformă. Creditul se acordă pentru o perioadă maximă de 10 ani, inclusiv perioada de graţie. Beneficiarul şi finanţatorul stabilesc de comun acord o perioadă de graţie, cu obligaţia finanţatorului de a asigura o perioadă de graţie cel puţin egală cu perioada studiilor, dar nu mai mult de 5 ani. Pentru acordarea creditului, beneficiarul, dacă nu este salariat, va trebui să fie girat de cel puţin un codebitor.

George ZAVERA