Unul dintre cei mai controversaţi primari din judeţul Teleorman, Emilian Mărcuşanu de la Olteni, a fost condamnat la un an de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Decizia a fost luată de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, după ce procurorii rişioreni au făcut recurs la decizia magistraţilor de la Tribunalul Roşiorii de Vede care l-au achitat.
”În baza art.11 pct.2 lit.1 rap. la art.10 alin.1 lit.b/1 Cod procedură penală achită pe inculpatul MĂRCUŞANU EMILIAN, pentru infracţiunea prev. de art.248 Cod penal. În baza art.181 Cod penal aplică inculpatului Mărcuşanu Emilian sancţiunea cu caracter administrativ prev. de art.91 lit. c Cod penal constând în amenda de 500 lei. Ia act că partea vătămată Consiliul local al comunei Olteni, judeţul Teleorman, nu s-a constituit parte civilă în cauză. Obligă pe inculpat la 450 lei cheltuieli judiciare statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, 11 aprilie 2013”.
Procurorii n-au fost de acord cu această decizie şi au făcut recurs. În urma şedinţei de la finalul lunii trecute, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au hotărât: „Admite recursul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede. Casează, în parte, sentinţa penală nr.82/11.04.2013 a Judecătoriei Roşiori de Vede şi rejudecând, în fond: În baza art.248 Cp. condamnă pe inculpatul MĂRCUŞANU EMILIAN la pedeapsa închisorii de 1 an.
În temeiul art.71 Cp, interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cp. În baza art.81 Cp. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.
Pune în vedere inculpatului MĂRCUŞANU EMILIAN disp.art.83 Cp. a căror nerespectare atrag revocarea suspendării. În baza art.71 al.5 Cp. suspendă şi executarea pedepsei accesorii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale. Respinge, ca nefundat, recursul declarat de recurentul-inculpat MĂRCUŞANU EMILIAN. Obligă inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă”.
În aceste condiţii zilele lui Mărcuşanu în fruntea Primăriei Olteni sunt numărate. Prefectul judeţului Teleorman, Liviu Dumitraşcu fiind acela în măsură să-l suspende din funcţie în baza deciziei instanţei bucureştene.
Acesta nu este singurul dosar penal pe numele primarului din Olteni. La alegerile parlamentare de anul trecut, Emilian Mărcuşanu s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, respectiv oferire de mită electorală.
Localitatea Olteni s-a „remarcat” la fiecare alegeri prin numărul mare de votanţi, peste 100 la sută.

Claudiu DUMITRACHE

Despre autor