Prima ediţie a “Festivalului Mărţişorului pentru copii” şi-a desemnat câştigătorii

Organizat pentru prima dată în Alexandria, “Festivalul Mărţişorului pentru copii”, ediţia I, s-a desfăşurat miercuri seară, cu începere de la orele 18:00, în sala mare de şedinţe a primăriei.
Deşi, iniţial, locaţia fusese stabilită în Casa de Cultură a Sindicatelor, temperaturile negative de afară, care se regăseau şi în sala în care urma să aibă loc evenimentul, i-a determinat pe organizatori să schimbe locul de desfăşurare a festivalului-concurs. Astfel, sala mare de şedinţe a primăriei s-a dovedit neîncăpătoare pentru copiii concurenţi, bunicii, părinţii concurenţilor, organizatori şi membri juriului.
Cu toate că la preselecţia organizată de Primăria Alexandria, juriul a considerat că pentru concurs sunt pregătiţi 18 copii din totalul celor prezenţi, miercuri, la festivalul propriu-zis, au participa 15 concurenţi.
Festivalul concurs de muzică uşoară, populară, dar şi instrumentală, a fost structurat pe două categorii de vârstă şi anume, 7-10 ani şi 11-14 ani.
Spectacolul a fost prezentat de actriţa Adriana Gulutanu, iar prestaţia concurenţilor a fost jurizată de următorii membri: preşedintele juriului – Eugen Petre Sandu – conf. univ. dr. la Universitatea de Craiova, departamentul Muzică; Mariana Gusman – prof. Craiova; Vasilichia Grosu – prof. Alexandria; Iulian Tismănaru – prof. Alexandria şi Florin Ologeanu – rapsod popular, Alexandria.
La spectacol s-a făcut remarcată prezenţa cunoscutului interpret de muzică populară, Petrică Mâţu-Stoian, invitat special din partea juriului.
Conform celor spuse de Alexandra Drăguţ, reprezentant al compartimentului Cultură din cadrul Primăriei Alexandria, Petrică Mâţu-Stoian a ţinut neapărat să fie prezent la Alexandria, la prima ediţie a acestui festival.
Prestaţia concurenţilor i-a încântat pe toţi cei prezenţi în sală, dar şi pe membri juriului, care la finalul concursului au desemnat câştigătorii.
De precizat că la categoria Muzică instrumentală s-a prezentat un singur concurent, Octavian Broşteanu, care, aşa cum era de aşteptat a fost declarat câştigătorul acestei categorii. De altfel, interpretul a câştigat şi Premiul I la categoria 11 – 14 – Muzică uşoară. Pe următoarele poziţii, la această categorie, s-au clasat: locul II – Alex Gabriel Bondar, iar pe locul III – Alexandra Ion.
Juriul a acordat şi un Premiu Special, care i-a revenit concurentei Irninis Gabriela Ştefana. Premiul de popularitate a fost câştigat de Geani Ştefan, iar menţiunea i-a revenit Anei-Maria Gărăgău.
La categoria 7 – 10 ani, câştigătorii desemnaţi au fost următorii: Premiul I –Andra-Maria Ganea; Premiul II – Andreea Maria Bogdan, Premiul III – Mihai Beşu.
Aşa cum era de aşteptat, micuţa Daniela Roxana Rizea, care i-a încântat pe toţi cei prezenţi cu interpretarea ei, a fost declarată de către juriu câştigătoarea Marelui Trofeu.
Drumul câştigătorilor, copii care au dovedit că au talent, nu se va opri aici. Toţi premianţii vor fi în continuare promovaţi şi susţinuţi de Primăria Alexandria, atât în concursurile de la nivel judeţean, cât şi la cele naţionale.

M. MEILĂ