Prima ediţie a Cenaclului “Cuib de vise”, in memoriam Adrian Păunescu

Pentru că marţi 5 noiembrie 2013, s-au împlinit trei ani de când poetul Adrian Păunescu, a plecat dintre noi, la Alexandria, “Clubul Eli”, s-a implicat în organizarea primei ediţii a Cenaclului intitulat “Cuib de vise”, dedicat “marelui poet al Românie”, după cum afirma Eugen Barbu.
Moderatorul evenimentului la care au fost prezenţi omeni de cultură, cadre didactice şi elevi de la câteva licee atât din Alexandria, cât şi din Roşiorii de Vede, a fost Magdalena Şerban.
Prima ediţie a cenaclului a fost deschisă prin acorduri de chitară, cu poezia “Rugă pentru părinţi”, ale cărei versuri îi aparţin lui Adrian Păunescu.
Cu această ocazie au susţinut comunicări, criticul literar Ana Dobre, profesor de limba şi literatura română în cadrul Colegiului Naţional “A.D. Ghica”, locul de desfăşurare a evenimentului, a cărei temă abordată a fost “Adrian Păunesacu – Adoraţie şi contestare”.
Tot cu această ocazie, a fost amintit şi faptul că la această dată s-au împlinit şi 133 de ani de la naşterea lui Mihail Sadoveanu, iar tema abordată de criticul literar Ana Dobre, potrivindu-se în aceeaşi măsură atât scriitorului Mihail Sadoveanu cât şi poetului Adrian Păunescu.
Tot cu această ocazie au fost citate fragmente semnate Eugen Barbu, cel care a afirmat despre Adrian Păunescu, că este “Cel mai mare poet al României”.
Criticul Ana Dobre a aprobat şi faptul că Adrian Păunescu a fost adorat şi contestat în acelaşi timp.
Despre creaţia lirică a lui Adrian Păunescu, a vorbit Daniela Cismaru, profesor în cadrul Colegiului Naţional “Anastasescu” din Roşiorii de Vede.
Printre altele, poetul teleormănean Florea Burtan, a mai adăugat că e greu să vorbeşti despre Adrian Păunescu, mai ales într-un timp atât de scurt, pentru că acesta a marcat pur şi simplu literatura.
Şi pentru că a fost vorba de un cenaclu, au urmat şi alte momente poetice, muzicale dar şi vernisarea unei expoziţii tematice intitulată “Adriah Păunescu – portrete”, pregătită de profesor Cristiana Purcărea de la Liceul Teoretic “Constantin Noica” din Alexandria.
Momentele poetice, au fost susţinute de elevii Colegiului Naţional “A.D.Ghica”, Colegiului Naţional “Anastasescu”, şi Liceului Teoretic “Constantin Noica”.
În ceea ce priveşte momentele muzicale, acestea au fost susţinute de elevi ai Şcolii Populare de Artă. Octavian Broşteanu a interpretat la chitară melodii de folk şi trei piese pe versurile lui Adrian Păunescu, iar Theodor Netculescu a schimbat registrul, şi a încântat publicul prezent, interpretând la acelaşi instrument muzical câteva melodii clasice.
În compania oamenilor de cultură, timpul s-a scurs destul de repede, aşa că mare parte dintre cei care au luat parte la acest eveniment, vor aştepta cu interes următoarea ediţie a cenaclului “Cuib de vise”.

M.M.