Preşedinte FRF votat de 3 teleormăneni

3 voturi pentru alegerea noului preşedinte al FRF au venit din Teleorman. Judeţul nostru a avut doar trei reprezentanţi în Adunarea generală a Federaţiei Române de Fotbal pentru alegerea viitorului preşedinte. Unul din partea AJF Teleorman, celălalt de la CSS Turnu Măgurele, fotbal juvenil, iar cel de-al treilea de la Universitatea Alexandria, fotbal feminin. Înainte de încarcerarea lui Gheorghe Popescu, se vehicula ideea că doi dintre cei trei votanţi teleormăneni sunt de partea acestuia, iar unul ar vota pentru Vasile Avram.
Până la încheierea ediţiei nu se încheiase votul pentru alegerea viitorului preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal.
Conform alegerilor care au avut loc ieri, 5 martie, la Casa Fotbalului, Răzvan Burleanu şi Vasile Avram au strâns cele mai multe voturi, însă nu suficiente pentru a se impune din primul tur. Cei doi au ajuns astfel în turul II de scrutin, acolo unde va avea loc un nou proces de votare. Astfel, Răzvan Burleanu – 72 de voturi, Vasile Avram – 59 de voturi, iar Gheorghe Chivorchian – 29 de voturi. 13 voturi au fost anulate.

C. DUMITRACHE

Despre autor