Premii substanţiale la concursul ”Alexandria peste 50 de ani – viziunea mea”

Zgârie nori, râul Vedea trecând prin centrul municipiului, pârtie de schi şi parcări supraterane. Aşa arată municipiul Alexandria peste 50 de ani, în viziunea mea. Cu această idee, pusă pe hârtie în imagini frumos colorate, se poate câştiga premiul de 3.000 de euro pus la bătaie de Primăria Municipiului Alexandria.
Edilul-şef al municipiului, Victor Drăguşin lansează o provocare pentru toţi locuitorii acestei ţări cu viziune şi simţ artistic. El pune la bătaie 3.000 de euro pentru cea mai frumoasă şi inedită idee despre cum va arăta municipiul reşedinţă de judeţ peste 50 de ani.
”Ideea organizării concursului s-a născut din dorinţa municipalităţii de a crea un oraş aliniat la politicile mondiale de dezvoltare economică, tehnologică, arhitecturală, administrativă şi socială. Concursul îşi propune să fie un catalizator de idei creative şi inovatoare, care să angreneze cât mai multe persoane care să contribuie la realizarea scopului propus. Prin angrenarea în concurs a tuturor categoriilor sociale şi de vârstă s-a dorit îmbinarea cerinţelor specifice acestora care să ducă la o dezvoltare armonioasă”, a precizat primarul Victor Drăguşin în expunerea de motive.
Concursul se va desfăşura pe două secţiuni: profesionişti şi public. Secţiunea profesionişti se adresează profesioniştilor şi studenţilor din domeniul urbanismului, arhitecturii, construcţiilor etc., persoanelor fizice sau juridice, ONG-uri, indiferent de domiciliu sau sediu.
Secţiunea public se adresează tuturor persoanelor fizice, indiferent de sex, etnie, apartenenţă politică sau orientare religioasă, conform principiilor egalităţii de şanse şi indiferent de domiciliu.
Participanţii pot opta să concureze în mod individual sau în echipe, cu desemnarea unui coordonator.
La înscriere participanţii vor completa o declaraţie pe propria răspundere prin care îşi asumă că lucrarea înscrisă în concurs este o creaţie originală şi nu afectează drepturile deţinute de terţi.
Fiecare participant se poate înscrie în concurs o singură dată şi la o singură secţiune.
Premiile sunt substanţiale. Pentru secţiunea profesionişti premiul I se ridică la impresionanta sumă de 3000 euro. Va fi acordat şi un premiu special al juriului, în valoare de 1000 euro, dar şi premiul special al publicului votant de 500 euro.
Pentru secţiunea public premiile sunt mai mici, dar destul de consistente. Locul I va pleca acasă cu 1000 lei, locul secund încasează 500 lei, iar locul 3 are valoarea de 300 lei. Şi la această secţiune vor fi acordate două premii speciale, cel al juriului şi al publicului votant ambele de câte 300 lei.
Din juriu vor face parte 11 persoane: reprezentant al Ordinului Arhitecţilor din România, filiala teritorială Oltenia, reprezentant al Ordinului Arhitecţilor din România, reprezentant al Uniunii Arhitecţilor din România, reprezentant al Facultăţii de Arhitectură, reprezentant al Facultăţii de Urbanism, reprezentant al Uniunii Artiştilor Plastici, câte un reprezentant al fiecărui partid politic ce compune Consiliul local al Municipiului Alexandria şi arhitectul-şef al Alexandriei.
Aceştia vor trebui să evalueze modul în care ies în evidenţă obiectivele lucrării, posibilitatea de a produce efecte benefice asupra comunităţii şi capacitatea lucrării de a putea fi aplicată pentru a produce aceste efecte şi impactul asupra comunităţii din punct de vedere urbanistic, economic şi social.
Concursul va demara pe data de 1 decembrie, iar termenul limită de înscriere este 1 mai 2014, ora 16.00. Înmânarea premiilor va avea loc pe data de 15 mai, ora 11.00.

Claudiu DUMITRACHE