Prea mulţi păcătoşi în parohia lui Radu Stroe

Ultima săptămână a fost din nou punctată de ştiri privind corupţia din Poliţia Română, o instituţie menită prin statutul ei să-i dea pe mâna Justiţiei pe cei care încalcă legea.
Numai că în România postdecembristă, care se pretinde oficial un stat de drept, democratic şi european, mulţi poliţişti, de obicei cu funcţii înalte, pot fi numiţi, fără teama de a greşi, „oamenii fărădelegii”. Pentru că ei nu numai că încalcă legea în interes propriu, dar, şi mai grav, devin apărători vajnici ai lumii interlope.
După ce un comisar şef a fost reţinut la Constanţa, în celălalt capăt al ţării, la Oradea, adjunctul şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor, comisarul şef Ioan Brîndaş a fost „săltat” de procurorii DNA din biroul propriu.
Acuzaţiile care i se aduc sunt extrem de grave şi incredibile, dacă avem în vedere funcţia pe care a deţinut-o până la arestare.
Luarea de mită este cea mai banală dintre acuzaţiile care i se aduc, pentru că ofiţerul efectua „operaţiuni financiare” demne de mafia camoreză. De exemplu finanţa societăţi comerciale evazioniste în schimbul unor dobânzi ameţitoare, asigurându-le totodată şi „protecţie informativă”. Adică le informa din timp când urmau să fie controlate şi de cine, în ce stadiu se află cercetările în cauze penale care priveau societăţile respective şi le oferea consultanţă pentru a scăpa de acuzaţii.
Un singur exemplu e relevant pentru nivelul la care se lucra la Oradea. De exemplu, Ioan Brîndaş a împrumutat una dintre societăţi cu 45.000 de euro în luna ianuarie iar în noiembrie a primit suma respectivă plus dobânda care a fost nici mai mult, nici mai puţin decât 75.000 de euro.
Asta da, cămătărie, nu-i aşa?
Şi cu toate că aceste evenimente se petrec în „parohia” sa, Radu Stroe, ministrul liberal al Internelor se face că plouă şi tace mâlc.
Tace şi când un alt subaltern, comisarul şef Traian Berbeceanu, un campion al luptei împotriva corupţiei, care a fost declarat şi „poliţistul anului”, este arestat ca un infractor şi este acuzat în baza declaraţiilor unora dintre cei pe care-i trimisese în faţa instanţelor şi a uneltirilor unor procurori şi colegi otrăviţi d invidie.
Această tăcere suspectă ridică multe semne de întrebare. Ori domnul Stroe e depăşit de situaţie şi trebuie să lase locul altuia, ori interese politico-economice de partid sau de coaliţie îl împiedică să se poziţioneze, dar şi într-un asemenea caz tot demisia e singura soluţie.
Dar cum politicienii noştri n-au auzit decât de demisie, nu şi de onoare, se pare că mai avem de aşteptat. Şi de suportat.

Şt. B.