Pompierii cu zeci de ani de experiență au predat ștafeta tinerilor salvatori

Ziua de 1 mai a fost una specială pentru Detașamentul de Pompieri din Zimnicea, pompierii din cadrul detașamentului felicitându-i pe patru dintre salvatorii unității, printre care și comandatul detașamentului, aceștia fiind trecuți în rezervă cu drept la pensie.

Este vorba despre: colonel Mihail Aristide Nicolau, plt. adj.șef Ologeanu Nicu, plt.adj. șef Stancu Petre Ion, plt. adj șef Seba Marian George și plt. adj. Sarcea Ionel Iliuță.

Într-un comunicat al ISU ”A.D. Ghica” Teleorman este precizat că, ”privind retrospectiv în activitatea profesională a colonelului (r) Mihail Aristide Nicolau, comandantul Detașamentului de Pompieri Zimnicea, cu o vechime de peste 32 de ani în marea familie a pompierilor, putem spune cu tărie că s-a remarcat în toate misiunile încredințate subunității sale de pompieri”.

Acesta a fost la comanda Detașamentului de Pompieri Zimnicea din anul 1992 și până în prezent, când a predat ștafeta tinerilor salvatori.

În perioada de început a carierei, ofiţerul s-a preocupat pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor teoretice şi a deprinderilor practice ale efectivelor din subordine, fiind capabil să antreneze, prin exemplul personal, întregul colectiv al subunităţii în executarea misiunilor încredinţate.

La comanda detașamentului de pompieri a reprezentat polul de încredere şi autoritate capabil a asigura condiţii optime de muncă şi afirmare pentru toţi subordonaţii, prin omenie și înţelegere, sprijin şi colaborare reciprocă, prin felul său de a fi, simplu şi direct.

Profilul moral al acestui salvator s-a evidenţiat printr-un caracter deosebit, exprimat prin atitudini şi calităţi umane valorificate din plin în profesia aleasă, tăria de a face faţă tuturor provocărilor şi greutăţilor inerente domeniului de activitate. Cinstea, corectitudinea, omenia, spiritul de camaraderie, respectarea cuvântului dat, principialitatea, comunicativitatea și sociabilitatea sunt caracteristicile acestui comandant de subunitate, care an de an s-a remarcat prin obţinerea de rezultate foarte bune.

Cetățeni, salvați din situații extreme, în urma intervențiilor comandatului Detașamentului de Pompieri Zimnicea

În întreaga activitate desfăşurată în funcţia de comandant de subunitate, col. Mihail Aristide Nicolau a condus nemijlocit sute de intervenţii, încununate de reuşită, dând dovadă de competenţă şi profesionalism în toate împrejurările, remarcându-se prin dăruirea cu care s-a implicat în salvarea persoanelor aflate în situaţii critice.

Cot la cot cu subalternii, el nu a ezitat nicio clipă să acționeze personal în situații limită, fiind un permanent exemplu pentru colegi.

Un copil în vârstă de 7 ani, salvat de sub roțile unui tren

Unul dintre cazurile deosebite în care comandatul Detașamentului de Pompieri Zimnicea a reușit, prin intervenția promptă, să salveze viața unui copil în vârstă de 7 ani, va rămâne un exemplu de profesionalism si spirit civic. Aflat în timpul liber, în apropierea stației CFR Zimnicea, comandatul a acționat imediat când un copil, Ionuț, de 7 ani, care obișnuia să se „plimbe” cu trenul din stația CFR până la barieră, a fost prins sub tren, în timpul unei sărituri, unul dintre brațe fiindu-i retezat. Colonel (r) Mihail Aristide Nicolau a preluat copilul și l-a transportat la spitalul din oraș. După ce a lăsat copilul pe mâinile medicilor, colonelul s-a întors la locul accidentului, în câteva minute și a recuperat brațul micuțului. Acesta a fost conservat în gheață de către medici. Ajuns la un spital din capitală și după câteva operații, băiețelul și-a recuperat în totalitate brațul, pe care îl poate folosi și astăzi, în mod normal. Mulțumirile familiei au fost de nedescris, însă cea mai mare bucurie a fost a atunci când colonelul l-a întâlnit pe Ionuț, sănătos.

La reușitele misiunilor încredințate pompierilor militari zimniceni, o contribuție foarte mare au avut-o și cei care au ieșit la pensie odată cu comandantul lor, respectiv plt. adj.șef Ologeanu Nicu (27 de ani și 6 luni vechime), plt.adj. șef Stancu Petre Ion (26 de ani și 9 luni vechime), plt. adj șef Seba Marian George (26 de ani și 4 luni vechime), toți îndeplinind funcția de șef gardă intervenție (GIS), iar plt. adj. Sarcea Ionel Iliuță (peste 25 de ani vechime) pe cea de comandant de echipaj.

Întreaga viața și-au dedicat-o profesiei de pompier și oamenilor cu care au interacționat. Chiar și în momentele dificile, de cumpănă, au simțit că au o datorie față de oamenii pe care îi conduc, o responsabilitate față de cetățenii care cred în instituția pompierilor și au știut că trebuie să își exercite profesia cu demnitate și profesionalism.

Împreună au reprezentat o echipă de profesioniști, bine pregătiți, receptivi, care au tratat mereu munca cu seriozitate și implicare, răspunzând prompt și operativ la toate apelurile, îndeplinindu-și misiunile cu conștiinciozitate și rigurozitate.

M.M.