Prezent la Conferinţa regională “Satul românesc are viitor”, ce a avut loc la Universitatea “Valahia”, din municipiul Alexandria, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, adresându-se fermierilor, a declarat că plăţile pentru bovine în acest an vor veni la sfârşitul lunii martie. Ministrul agriculturii a şi explicat de ce se înregistrează o astfel de întârziere, comparativ cu anul anterior.
“Plăţile pentru bovine vor începe mai târziu anul acesta, undeva la sfârşitul lunii martie. Asta pentru că lucrăm pe baza unu program de ajutor de stat, aprobat pe o perioadă de 7 ani de zile, 2007 – 2013, şi am extins programul cu încă 7 ani de zile, iar procedura s-a schimbat. Foarte mulţi dintre dumneavoastră au spus că nu este bine să plătim efectivele care existau în ianuarie 2008 în gospodăriile fiecăruia. Din acest motiv am schimbat data de referinţă, în ianuarie 2013, astfel încât să plătim exact ceea ce are fiecare în gospodărie. Regulamentul spune că trebuie să avem minim 90 de zile de control şi de aceea încă nu au început plăţile la bovine”, a spus ministrul Agriculturii.
Pentru a-şi putea desfăşura în bune condiţii activitatea de creştere a animalelor, fermierii au posibilitatea de a lua credite de la bănci, în baza adeverinţelor eliberate de către APIA.
George ZAVERA