Peste 800 de calendare “au văzut” spaţiul public pentru prima dată la Alexandria

Ca fiu al judeţului Teleorman, şi un bun colaborator al Muzeului Judeţean din Alexandria, colecţionarul Gheorghe Zbârcea a pregătit pentru colecţionarii din judeţul nostru dar şi pentru ceilalţi pasionaţi, în cadrul instituţiei amintite, o interesantă colecţie de calendare, sub genericul “Calendarul – O poveste despre timp”.
În deschiderea evenimentului, directorul instituţiei muzeului a precizat printre altele că expoziţia care a fost vernisată ieri, este cel de-al zecelea eveniment cu caracter temporar şi care încheie ciclul acestor expoziţii de la nivelul instituţiei.
Despre ideea de a colecţiona, istoria calendarului, cât şi despre exponate, a vorbit însuşi colecţionarul, care le-a explicat invitaţilor, de unde a venit această pasiune, şi cum s-a remarcat de-al lungul timpului în cercurile de colecţionari, atât la nivel local, cât şi cei de la nivel naţional.
Expoziţia cuprinde peste 800 de calendare, colecţionate cu mare pasiune de-a lungul anilor.
Aceste mărturii şi înregistrări ale trecerii timpului, sau “numărători ale timpului”, cum le-au denumit alţii, au văzut spaţiul public, fiind expuse reflectoarelor unei expoziţii pentru prima dată, aici la Muzeul Judeţean din Alexandria.
Calendarele sunt din cele mai diferite forme şi mărimi, realizate pe diverse suporturi, din hârtie, plastic, pânză sau metal. Iar cel mai vechi exponat datează din anul 1867, reprezintă un calendar de cancelarie şi îl are în imagine pe Carol I.
La eveniment, pe lângă ceilalţi pasionaţi şi prieteni ai lui Gheorghe Zbârcea, au mai fost prezenţi şi elevi ai Şcolii Gimnaziale Nr.7 din Alexandria.

Mirel MANAFU