Peste 400 de solicitări la SAJ Teleorman, în weekend

O persoană găsită decedată și trei victime ale accidentelor rutiere

La peste 400 de cazuri au fost solicitate ambulanțele din cadrul SAJ Teleorman la sfârșitul săptămânii trecute, cei mai mulți dintre cei care au sunat la 112 apelând la ajutor medical de urgență din cauza durerilor abdominale sau de spate, a cefaleei, a problemelor respiratorii, dar și a durerrilor toracice și a accidentelor vasculare cerebrale. De remarcat că în acest sfârșit de săptămână nu s-a înregistrat nicio tentativă de suicid.

Și numărul accidentelor rutiere la care au ajuns ambulanțele teleormănene a fost mai mic comparativ cu evenimentele de acest gen la care au intervenit, în weekendurile anterioare, ambulanțele din cadrul SAJ Teleorman. La două accidente rutiere au intervenit, în intervalul 28 septembrie-1 octombrie 2018, ambulanțele teleormănene. Accidentele s-au petrecut în localitățile Dobrotești și Trivale Moșteni, iar în urma lor au avut de suferit trei persoane. Printre acestea s-a numărat și un băiețel în vârstă de 3 ani, care a suferit escoriații la nivelul feței. Mama micuțului a refuzat transportul la spital

Personalul medical de pe ambulanță a ajuns și la o femeie, în vârstă de 74 de ani, din Alexandria, cu dispnee. Din păcate, însă, nu s-a mai putut face nimic pentru aceasta, fiind declarat decesul.

Cele 409 solicitări la SAJ Teleorman, în intervalul 28 septembrie-1 octombrie, au fost făcute în următoarele cazuri: transfer interclinic+externări+CT-102; dureri abdominale sau de spate-59; cefalee-44; tuse, probleme respiratorii minore-33; accidente diverse-25; copii bolnav-22; persoane inconștiente-8; sângerare-12; psihiatrie-6; AVC-17; dureri toracice-15; victime din accidente rutiere-3; conflicte și agresiuni fizice-12; intoxicații-4; obstetrică-ginecologie-12; diabet zaharat-8; leșin (sincopă)-6; incidente provocate de animale/insecte-4; febră-5; căzuți în stradă-4; alergii-3.

M. MEILĂ