Peste 160 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European

Anul 2014 a început destul de promiţător pentru persoanele care au mai lucrat, sau poate că doresc acum să ocupe un post cu o valabilitate determinată, în spaţiul economic european.
Aceştia pot alege unul din cele 162 locuri de muncă vacante, în domeniul medical, industrial, gastronomic şi servicii.
Posturile sunt oferite prin reţeaua de cooperare destinată să faciliteze libera circulaţie a lucrătorilor în Spaţiul Economic European.
Pentru teleormănenii doritori să muncească în afara graniţelor ţării, în cadrul A.J.O.F.M Teleorman funcţionează Compartimentul EURES, în cadrul căruia se acordă persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă şi angajatorilor mai multe servicii gratuite.
Cea mai bogată ofertă pentru această perioadă, se găseşte în Germania. Aici sunt disponibile 113 posturi în domeniul industrial, medical, gastronomic şi servicii. Dintre acestea cele mai multe posturi (40) sunt pentru bucătari.
Persoanele interesate să muncească în domeniul medical, pot alege ca destinaţie Irlanda. Pentru acestea sunt vacante 25 de posturi. Iar alte 20 posturi de măcelar-tranşator, sunt disponibile în Olanda.
În această perioadă, sunt vacante încă trei posturi de ingineri în diverse specializări, în Ungaria, şi un singur post de bucătar în Malta.
De precizat faptul că locurile de muncă oferite prin reţeaua EURES se pot modifica zilnic, în funcţie de ofertele angajatorilor din Spaţiul Economic European.

M.M.