Peste 150 de pompieri teleormăneni, pregătiți să intervină în noaptea Învierii

În noaptea de Înviere, peste 150 de pompieri, cu 20 de autospeciale de lucru cu apă și spumă, 6 ambulanțe SMURD și două autospeciale de descarcerare, vor fi pregătiți să intervină în cazul producerii vreunui eveniment nefericit.

De asemenea, s-a luat hotărârea dislocării unei autospeciale de lucru cu apă și spumă (cu modulul de descarcerare și prim ajutor) a unei ambulanțe SMURD în localitatea Drăgănești Vlașca.

Potrivit unui comunicat al ISU ”A.D. Ghica” al județului Teleorman, la baza acestei decizii au fost luate în considerare mai multe aspecte de ordin operativ, cum ar fi: reducerea timpului de răspuns la intervenție, manifestările religioase cu public numeros din acea zonă (două mănăstiri și mai multe biserici), traficul rutier îngreunat pe DN 6 (E70) și lucrările la podul de peste râul Vedea (municipiul Alexandria) care pot întârzia intervenția echipajelor de salvatori în anumite situații.

Nu în ultimul rând, pompierii fac anumite recomandări, având în vedere faptul că în fiecare an, în perioada Sărbătorilor Pascale, mulți cetățeni aleg să meargă la grătar:

  • respectaţi instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor afişate sau dispuse de personalul silvic;
  • nu aprindeţi focul în pădure pe timp de vânt;
  • înainte de aprinderea focului, curăţaţi locul de materiale care se pot aprinde uşor;
  • păstraţi lângă foc o rezervă de apă, pentru a putea stinge imediat vegetaţia uscată ce s-ar putea aprinde;
  • sunt interzise accesul cu autovehicule personale pe drumurile forestiere şi aprinderea focului la o distanţă mai mică de 100 m de liziera pădurii;
  • nu lăsaţi copiii să se joace cu focul;
  • stingeţi cu apă sau pământ focul, cărbunii încinşi sau jarul înainte de a pleca din locul unde aţi petrecut.

M. MEILĂ