Peste 100 de hectare de porumb, salvate de pompieri

Peste 100 de hectare de porumb de pe raza localității Brânceni au fost salvate, de pompierii din cadrul ISU A.D. Ghica Teleorman – Detașamentul Alexandria, din calea flăcărilor izbucnite la vegetația uscată de pe un canal aflat în imediata vecinătate a culturii de porumb.

Pentru stingerea focului au intervenit cinci subofițeri cu ajutorul unei autospeciale de lucru cu apă și spumă. Flăcările, declanșate cel mai probabil de la o țigară nestinsă aruncată la întâmplare de un trecător, au fost stinse rapid de pompieri.

Și de această dată pompierii teleormăneni recomandă cetățenilor să manifeste responsabilitate în această perioadă, când gradul de uscăciune este foarte ridicat la nivelul vegetației, iar riscul izbucnirii unui incendiu este foarte mare.

O țigară nestinsă aruncată la întâmplare, un foc în aer liber lăsat nesupravegheat, nerespectarea unei distanțe de siguranță față de bunurile din apropiere ori neasigurarea mijloacelor de primă intervenție pot conduce la izbucnirea incendiilor și propagarea rapidă la vecinătăți, rezultatele putând fi uneori dezastruoase.

În cazul în care observați o situație de urgență care poate pune în pericol viața ori bunurile materiale ale oamenilor, sunați imediat la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

M. MEILĂ