Pentru că nu au bani pentru impozite, teleormănenii şi-au scos la vânzare bună parte din animalele deţinute

Introducerea la începutul acestui an a impozitului pe care trebuie să-l plătească statului pe cap de animal a determinat nemulţumirea deţinătorilor individuali de animale, dar şi a celor care şi-au înfiinţat de-a lungul ultimilor mici afaceri din creşterea unui număr ceva mai mare de bovine, de oi, capre, păsări ori familii de albine. Şi nu pentru că ar fi răi platnici, ci datorită faptului că veniturile din astfel de activităţi, date fiind costurile foarte mari pentru întreţinerea animalelor şi a păsărilor, abia dacă ajung să asigure traiul zilnic al familiilor respective, în lipsa altor categorii de venituri. Mai mult, şefii de la Ministerul Agriculturii, în frunte cu ministrul conservator Daniel Constantin, au renunţat la a mai acorda sprijin financiar crescătorilor de animale, prin binecunoscuta Măsură 141, pentru înfiinţarea şi funcţionarea fermelor de semi-subzistenţă, punându-i astfel pe micii întreprinzători din agricultură într-o situaţie extrem de delicată.
Pe de o parte, li s-a luat sprijinul financiar promis de către partidele ce compun Uniunea Social Liberală în campaniile electorale, totodată, pentru ca micile afaceri ale acestora din domeniul agriculturii să fie total compromise, introducându-li-se impozite pe care pur şi simplu nu au bani să le plătească. Într-o astfel de situaţie deosebit de grea, foarte mulţi dintre crescătorii de animale din Teleorman, aşa cum de fapt se întâmplă şi în celelalte judeţe ale ţării, s-au văzut nevoiţi să scoată la vânzare animalele. Dacă în târgurile şi oboarele teleormănene nu-şi pot vinde animalele, în principal datorită lipsei de cumpărători locali, micii fermieri şi-au postat ofertele pe principalele sit-uri de pe Internet, doar, doar se va găsi cineva care să-i scape de beleaua în care au intrat fără de voie. Din Teleorman, dar şi din alte judeţe ale ţării sunt scoase la vânzare mii de vaci de elită de carne şi de lapte, de tăuraşi şi viţei abia înţărcaţi, pentru creştere ori tăiere, turme întregi de oi şi capre pe care mai marii agriculturii româneşti le recomandau în anii trecuţi a fi afaceri de foarte mare succes pentru tinerii din mediul rural. Sunt scoase la vânzare numeroase familii de albine, de cai de tracţiune, dar, din păcate, pentru astfel de mici afaceri nici pe Internet nu se găsesc cumpărători.
Şi iată cum conducerea Ministerului Agriculturii, în loc să-i sprijine pe micii fermieri să-şi dezvolte afacerile din sectorul zootehnic dar şi din cel vegetal, şi totodată să se continue stabilizarea forţei de muncă din mediul rural, îi ajută pe întreprinzătorii de la sate să renunţe la creşterea animalelor, să îngroaşe rândurile populaţiei extrem de sărace.

George ZAVERA