Patru gospodării au luat foc, în minivacanța de 1 mai

Aproape 90 de intervenții au avut pompierii teleormăneni în minivacanța de 1 mai, dintre care, cele mai multe, 71, au fost cazuri de SMURD, alte trei intervenții au fost la accidente rutiere, 5 intervenții de ajutorare a unor persoane (bolnavi transportați la ambulanță și o deblocare de ușă), 3 misiuni de asigurare a măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și 5 incendii izbucnite la anexele gospodărești/locuințele unor cetățeni.

De asemenea, în perioada 28 aprilie-2 mai 2017 echipajele de salvatori din cadrul subunităților operative au executat 14 misiuni de recunoaștere și informare în domeniul situațiilor de urgență la unitățile de cult și operatorii economici din raionul de intervenție al subunităților operative.

Incendii la locuințe

Potrivit unui comunicat al ISU ”A.D. Ghica” Teleorman, în perioada menționată, pompierii militari teleormăneni au fost solicitați și au intervenit pentru localizarea și lichidarea a patru incendii, izbucnite la locuințele unor cetățeni sau la anexele gospodărești ale acestora, în localitățile Turnu Măgurele, Zimnicea, Roșiorii de Vede, Alexandria și Scrioaștea.

Solicitați pentru stingerea unui incendiu izbucnit în ziua de 28 aprilie 2017, la ora 11:27, la locuința lui V.S., dinTurnu Măgurele, pompierii au constatat, în urma cercetărilor efectuate la fața locului, că focul a fost pus intenționat de proprietarul locuinței. Au ars bunurile dintr-o cameră, valoarea acestora fiind de aproximativ 1000 de lei.

Din fericire, la această intervenție nu s-au înregistrat victime.

În aceeași zi, la Zimnicea, pompierii militari zimniceni au intervenit în jurul orelor 16:13 pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament.

Cel mai probabil, focul s-a produs din cauza unui scurtcircuit electric la un aparat de gătit electric, lăsat sub tensiune, nesupravegheat.

Flăcările au distrus bunuri în valoare de aproximativ 1500 lei.

Și la Roșiorii de Vede au fost solicitați pompierii militari, în ziua de 30 aprilie 2017, pentru stingerea unui incendiu declanșat, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric produs la instalația electrică ce alimenta aparatele electrocasnice.

Flăcările au distrus bunurile din bucătăria locuinței, valoarea pagubelor ajungând la aproximativ 5000 lei.

Proprietara locuinței a avut nevoie de primul ajutor al paramedicilor SMURD, prezenți la fața locului. Vazându-și casa în flăcări, femeia a suferit un atac de panică și, după ce a primit primul ajutor, a fost transportată la spital.

La Alexandria, pompierii militari au intervenit în ziua de 30 aprilie, în jurul orei 16:50, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie de pe strada Negru Vodă. Focul a distrus o anexă unde erau depozitate mai multe deșeuri (lemne,hârtie și mase plastice), valoarea pagubelor fiind estimată la suma de 500 de lei. Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu a reieșit că focul a izbucnit de la scânteile (jarul) provenite de la un grătar.

La Scrioaștea, pompierii militari roșioreni au reușit să evite producerea unei tragedii, care putea conduce la pierderea vieții proprietarului, Corneliu P.,care a fost scos la timp din interiorul unei anexe cuprinse de flăcări, făcând un atac depanică. Acesta a fost preluat de un echipaj al SAJ, i s-a acordat primul ajutor și a fost transportat la Spitalul Municipal Roșiorii de Vede.

Cauza probabilă a acestui eveniment a fost un aparat de gătit lăsat în funcțiune nesupravegheat. Intervenția a fost dificilă din cauza cantității mari de materiale ușor combustibile și de faptul că locuința se afla la o distanță foarte mică față de anexa în flăcări, ceea ce a favorizat propagarea acestora cu ușurință.

Trei accidente rutiere, soldate cu victime, rănite ușor

Pompierii militari teleormăneni au intervenit în această perioadă la trei accidente rutiere, produse pe raza localităților Lăceni (2) și Moldoveni, pentru acordarea primului ajutor (de către paramedicii SMURD) și sablarea carosabilului. Din fericire, la cele trei accidente rutiere, victimele au fost rănite ușor, acestea ajungând, însă, la spital pentru investigații medicale amănunțite. Cazurile au fost preluate de către Poliție pentru cercetări.

Misiuni de recunoaștere/instruiri în domeniul situațiilor de urgență

Echipajele subunităților din cadrul ISU „A.D. Ghica” Teleorman au executat 14 misiuni de recunoaștere în teren având ca scop pregătirea personalului în vederea cunoașterii riscurilor asociate obiectivelor din raioanele de intervenție, precum și educarea și instruirea utilizatorilor asupra modului de acțiune în cazul producerii unor situații de urgență, la unitățile de cult și operatorii economici. Cele 14 recunoașteri au fost efectuate în localitățile Videle, Turnu Măgurele, Botoroaga, Roșiorii de Vede, Poeni, Țigănești, Alexandria, Talpa,Seaca și Dragănești Vlașca.

71 de intervenții SMURD

În cazul intervenţiilor SMURD cele mai frecvente simptome prezentate de pacienți au fost: hipertensiune arterială, cefalee, vertij, tahicardie, traumatisme. După acordarea primului ajutor, persoanele cu probleme medicale au fost transportate la unitățile spitalicești pentru investigații medicale amănunțite și acordarea de îngrijiri de specialitate.

M. MEILĂ