Patefonul, exponatul lunii martie, la Muzeul Judeţean

Începând de luni 3 martie, Muzeul Judeţean Teleorman, inaugurează noul exponat al lunii. De această dată, pentru perioada 01 – 31 martie, reprezentanţii instituţiei au ales să prezinte publicului vizitator un obiect deosebit aflat în patrimoniul instituţiei, patefonul.
Obiectul este un aparat pentru reproducerea sunetelor înregistrate pe discuri de gramofon sau pe verticală cu un ac special, care urmăreşte şanţul săpat în disc şi comandă membrana difuzorului. Patefonul sau fonograful a fost inventat în anul 1877 de către americanul Thomas Edison. Strict etimologic, cuvântul „fonograf” însemna „scrierea sunetelor”.
Aparatul, ce face obiectul Exponatului Lunii, este un model portabil, cu pavilion acustic interior, fabricat în prima jumătate a secolului al XX-lea. Cutia, de formă dreptunghiulară, este îmbrăcată în pânză impermeabilă de culoare neagră ce imită pielea naturală. Pe partea frontală a cutiei, sub capac se află manivela de antrenare care este pliabilă. Pe partea dreaptă a cutiei se află un mâner. Lungimea cutiei este de 37 cm, lăţimea de 28 cm iar înălţimea de 15,5 cm. Capacul are o înălţime de 6,5 cm. Pe partea frontală, manivela de antrenare este flancată de două încuietori. În interior se află platanul (cu diametrul de 25,5 cm) pentru disc antrenat de un mecanism cu arc. Tot în interior se află braţul mobil montat în partea dreaptă ce se termină cu doză acustică, regulatorul de viteză plasat în partea stângă a platanului şi pârghia de pornire-oprire montată sub platan. În partea dreaptă a platanului este recipientul cu ace. Pe capacul din interior este o mapă pentru discuri cu inscripţia: „Viva-tonal-Columbia-Grafonola” pe o bandă aurie. Marca patefonului, „Columbia”, este înconjurată de un cerc de lauri iar în partea superioară, în interiorul cercului se află inscripţia „Made in England”.
Pentru cei care iubesc muzee, instituţia muzeului a pregătit şi un concurs cu care ne-am obişnuit de ceva timp, concurs intitulat “Vino la Muzeu şi câştigă”prin care adresează o întrebare: Cine a inventat patefonul (fonograful)??
Răspunsurile sunt aşteptate pe adresa: Muzeul Judeţean Teleorman, str. 1848, nr. 1, Alexandria, 400033, sau la email: exponatul@yahoo.com, până la data de 20 martie a.c.

M.M.