Partide mici, prezidențiabili mari

Chiar dacă sunt alegeri europarlamentare anul viitor, mai important sunt alegerile prezidențiale, pentru desemnarea primului om în stat. În alte țări este o onoare și o mândrie să fii candidat la preșerdinția statului, chiar dacă nu vei strange multe voturi. La noi, chiar și partidele mici au candidați la alegerile prezidențiale de anul viitor.

Astfel, Adrian Florescu, președintele Organizației județene Teleorman a Partidului Mișcarea Populară, partid care a fost cândva condus de Traian Băsescu, președinte două mandate consecutive,a declarat că PMP va avea cu siguranță candidat propriu la alegerile prezidențiale din anul 2019. Conducerea centrală a PMP, susține Adrian Florescu, nu a decis cine va fi candidatul, dar dânsul presupune că va fi, probabil, Eugen Tomac, actualul președinte al PMP, dar prezidențiabil poate fi și Marian Pușcaș, președintele executiv al PMP. Adrian Florescu mai susține că într-o săptămână se va ști cine va fi candidatul PMP la alegerile prezidențiale de anul viitor. În ce privește alegerile de anul viitor pentru Parlamentul Europei, Adrian Florescu susține că PMP își propune obținerea unui scor cu cel puțin două cifre.

Și Uniunea Națională pentru Progresul României va avea candidat propriu la alegerile prezidențiale din 2019, susține președintele Organizației județene Teleoman a UNPR, profesorul Constantin Filip, consilier local UNPR în comuna Piatra. Profesorul Constantin Filip a declarant că pe data de 12 decembrie anul acesta, conducerea UNPR se va întruni pentru a stabili cine va candida din partea partidului la alegerile prezidențiale de anul viitor. Profesorul Filip speră și crede că viitorul președinte UNPR, dar și candidat la alegerile prezidențiale va fi generalul Gabriel Oprea.

În ce privește formațiunea politică Uniunea Salvați România, Nicușor Lină, cunoscut și ca Nae de la berărie, președintele Organizației județene Teleorman a USR, susține că partidul din care face parte va avea cu siguranță candidat la alegerile prezidențiale de anul viitor. Nu se cunoaște încă numele prezidențiabilului USR; Nicușor Lină afirmă că este posibil ca prezidențiabilul formațiunii sale politice să fie ori președintele partidului, Dan Barna, dar sugerează că la fel de bine este posibil ca USR să îl susțină pe actualul președinte, Klaus Werner Iohannis.

Ioan DUMITRESCU