Pachetele de la UE au început să fie împărțite destinatarilor

Peste 39.400 de teleormăneni vor beneficia, în perioada următoare, de pachete ce conțin produse alimentare. Ajutoarele venite de la Uniunea Europeană prin Guvernul României au ajuns deja în depozitele din Teleorman și urmează să fie distribuite în cel mai scurt timp.

Peste 39.400 de pachete alimentare au ajuns în Teleorman și urmează să fie distribuite persoanelor cu situație financiară precară. Fiecare pachet conține 38 de alimente de bază precum ulei, orez, mălai, fîină, zahăr, paste făinoase și conserve și are o valoare de 250 de lei. În total, la nivel național, aproape 1,2 milioane de persoane vor primi aceste ajutoare, spune ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș.

”Guvernul PNL a venit prompt în sprijinul persoanelor aflate în situație de vulnerabilitate și a deblocat distribuția de pachete cu produse de igienă și alimente celor care au nevoie. Este și cazul a peste 40.000 de locuitori din Teleorman care vor primi astfel de ajutoare.

Mai exact, locuitorii din Alexandria, Roșiorii de Vede și Orbeasca vor primi azi circa 3500 de pachete cu alimente, urmând ca livrarea să se încheie la începutul lui august. Pachetele cu produse de igienă vor ajunge în Teleorman în perioada 29-30 iulie, pentru peste 39.000 beneficiari din 97 de localități.

În timp ce la rafturile magazinelor produsele incluse în pachetele de alimente costă 206.54 lei, achiziționarea prin POAD costă doar 150.2 lei (inclusiv TVA), la care se adaugă un cost de 1.5 lei per pachet de transport (inclusiv TVA)”, a spus vice-premierul, Raluca turcan în Teleorman.

Așadar, pachetele POAD asigură un preț mai mic decât cel al pieței și încurajează producția locală prin achiziționarea unor produse fabricate în România.

Guvernul PNL a dezvoltat acest program în semn de solidaritate față de persoanele cele mai afectate de criza COVID-19 și e îmbucurător că într-un timp atât de scurt, acestea deja au ajuns la beneficiari.

O a doua tranșă de astfel de pachete va fi distribuită până la sfârșitul acestui an.

Claudiu DUMITRACHE

Lasă un răspuns